Cetățeanu` codlean, față cu reacțiunea. Cine sunt eu?

1
964 vizualizari
views

 

,,Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge țara. O deschiz… și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: „ 11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!”

Plecând de la această premiză, totul devine parcă atât de complicat, iar noi nu mai avem răbdare cu o democrație fragilă. Am vrea să se schimbe totul peste noapte în Codlea, să fie frumos fără să avem acel disconfort cauzat de faptul că se lucrează indiferent la ce, și mai vrem și taxe mici pentru noi și locuri de muncă neapărat, dar dacă se poate să muncească alții în locul șomerilor noștri. Colac peste pupăză, vizionari de carton ne îndrumă la colț de stradă cum să ne obținem drepturile bătând cu pumnul în masă, jurându-se că n-ar avea nimic a face cu dictatura individualistă.

În ultimii 10-15 ani nu s-a făcut aproape nimic la nivel de investiții, fiecare dintre cei care au trecut pe la cârma orașului mulțumindu-se cu cârpeli de dragul de a da bine la public, ca pe de altă parte să își poată umple buzunarele. În tot acest timp, cei mai mulți dintre noi n-am îndrăznit să deschidem gura, în afar` de critici firave pe la colțuri. Și am înghitit destule. Niciodată nu am înțeles de ce? Iar acum, când s-au demarat proiecte concrete, noi nu mai avem răbdare 1 an, 2 sau poate 3, pentru că simțim nevoia să ne vărsăm nervii pe cineva. Nu îmi amintesc ca cineva să dețină lampa lui Aladin și nici ca duhul acesteia să fie Cătălin Muntean. Și tare mi-ar plăcea să ne plângem mai puțin și să facem mai mult. Și mai ales să ne susținem reciproc, responsabil și eficient, ca parte a aceleiași comunități pe care o reprezentăm.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Eu cred ca aceasta lipsa de rabdare se datoreaza faptului ca atata timp dupa revolutie cei care s-au perindat pe la primarie, si aici vorbesc si despre consilierii locali, nu au facut decat sa capuseze banul public, iar omul de rand nu mai suporta sa vada aceleasi obiceiuri dar pe chipul altor oameni, iar totul trebuie sa fie foarte la concret pentru ca cetatenii sa nu mai aiba senzatia ca sunt trasi in piept, atata timp cat cei care vor fi la conducere nu vor face decat sa-si traga foloasele si nu vor vrea sa vada care sunt adevaratele prioritati oamenii vor fi la fel de vocali la coltul strazii.

Comments are closed.