Interzicerea centralelor de apartament este o chestiune de câțiva ani, iar dezvolatorii ar trebui să ia deja în calcul acest lucru, a afirmat director general al Termoenergetica, Adrian Tedorescu.
„Uniunea Europeană transmite un mesaj de zeci de ani: cine poluează, plătește. O centrală de apartament este poluantă. Folosește o materie primă. La un moment dat, legislația va ajunge acolo (la interzicerea centralelor – n.r.). Este o chestiune de câțiva ani”, mai susține Adrian Teodorescu, într-o emisiune online.
„Privitor la politica aceasta a centralelor de apartament, sub aspectul uman, este absolut firesc ca cetățeanul să-și dorească un confort, căldură și confortul care ține de igienă. Dar, raportați-vă la următorul aspect: la Termoenergetica, la momentul acesta sunt racordate aproximativ 550 de mii de apartamente”, a mai Teodorescu.
În acest condiții, pe termen lung, directorul general Termoenergetica este de părere că sistemul actual de termoficare, chiar dacă este învechit, ar fi cel mai eficient pentru vechile blocuri.