Sunt românii păcăliți la pompă, în benzinăriile OMV-Petrom? Inspectorii ANPC verifică

0
125 vizualizari
views

Protecția Consumatorilor a demarat o acțiune de control la nivel național în benzinăriile OMV-Petrom. ANPC verifică dacă românii sunt păcăliți la pompă.

Inspectorii ANPC verifică, în primul rând, modul de calibrare a pompelor, urmărind cantitatea netă de combustibil care este vândută clienţilor. De fapt, este vorba de concordanţa dintre ceea ce apare pe bon şi ceea ce este în rezervor. Cu alte cuvinte, ANPC verifică dacă românii sunt păcăliţi la pompă.

De asemenea, ei efectuează contoale şi în magazinele staţiilor de alimentare, atât în ceea ce priveşte produsele alimentare, cât şi nealimentare.

Potrivit Antena 3, inspectorii ar fi suspendat deja activitatea a cinci stații din București, două dintre acestea fiind redeschise.

Conform declaraţiilor pe care preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, le-a făcut  la Antena 3 CNN, controalele ANPC sunt în continuare în derulare şi până la acest moment a fost sistată activitatea la 10 staţii de alimentare cu combustibil.

Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom – OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat. Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii”, a spus Horia Constantinescu.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ