Bunavestire, praznic dedicat Maicii Domnului

0
1.072 vizualizari
views

Luna martie a fiecărui an repune în faţa noastră cunoscuta sărbătoare a Buneivestiri, un praznic dedicat Maicii Domnului, sărbătoare ce copleşeşte prin semnificaţia ei dogmatică, celelalte sărbători închinate Sfintei Fecioare, adică Naşterea ei (Sfânta Maria Mică, 8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie) şi Adormirea ei (15 august).

În preajma acestei zile, este fundamental important, înainte de toate, a ne reaminti câteva date biografice ale Sfintei Fecioare Maria, ceea ce avea să devină Maica Domnului.

Dacă textele evanghelice nu ne spun nimic legat de copilăria Fecioarei Maria, din scrierile sacre complementare (Sf. Predanie), aflăm că ea a fost fiica lui Ioachim şi a Anei, doi nazarineni, descendenţi ai lui David împăratul. Ei au primit-o pe fiica lor la bătrâneţe, ca dar al rugăciunii lor de o viaţă şi i-au pus numele Maria, ce în ebraică înseamnă „cea plăcută”, „cea aleasă”, „doamnă” sau „stăpână”. Bucuria primirii acestui dar i-a făcut pe părinţii ei să o închine Domnului încă din prima copilărie. Astfel, Maria, la numai  trei ani a fost dusă la templul din Ierusalim, unde a crescut sub îndrumarea slujitorilor lui Dumnezeu, în rugăciune, reculegere şi lecturarea textelor sacre ale Vechiului Testament, până la vârsta de 15 ani. Atunci, trebuind să părăsească templul, a fost încredinţată unei rude mai îndepărtate, bătrânul şi dreptul Iosif, descendent tot din David, ce trebuia să-i ofere tinerei adăpost şi ocrotire, fiindcă părinţii ei muriseră între timp.

Sfânta Scriptură ne spune că Maria „era logodită” cu Iosif, şi trăia pe mai departe în feciorie şi evlavie atunci când a sosit momentul Buneivestiri. Dar tocmai evlavia sa deosebită, izvorâtă dintr-o comuniune intimă cu Dumnezeu, hrănită printr-o permanentă rugăciune, a făcut să fie aleasă de Dumnezeu să devină mamă după trup a Fiului Său, Cel ce avea misiunea de a restaura firea umană căzută.

Venind momentul potrivit – „plinirea vremii”(Gal. 4,4) – pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Acesta L-a trimis pe îngerul Gavriil, care cu şase luni înainte îi vestise preotului Zaharia naşterea lui Ioan, cel ce avea să fie Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului, să-i binevestească de această dată Mariei. Potrivit textului evanghelic (Luca 1, 26-38), Bunavestire a luat forma unui dialog între trimisul lui Dumnezeu şi Fecioara Maria. El o întâmpină cu următoarele cuvinte: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!”(Lc. 1, 28). La reacţia ei firească, de tulburare la auzul acestor cuvinte de laudă, îngerul continuă, vestind-o că „a aflat har la Dumnezeu” şi va zămisli şi va naşte un Fiu pe care Îl va numi „Iisus”, iar Acesta este  „Fiul Celui Preaînalt” şi „va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi Împărăţia lui nu va avea sfârşit” (Lc. 1, 30-33). Cu alte cuvinte, arhanghelul îi descoperă Mariei grandiosul mister al Pruncului pe care ea Îl va naşte, adică originea Lui divină, precum şi veşnicia Împărăţiei Sale.

Plină de curaj, dar şi nelămurită, Maria nu-şi pierde cumpătul, ci îndrăzneşte să-l întrebe pe binevestitor: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc. 1, 34). După această întrebare, urmează a doua parte a mesajului divin, în care îngerul îi descoperă Mariei modul miraculos în care se va concepe Pruncul, insistând din nou asupra dumnezeirii Lui: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1, 35). Pentru a întări cele spuse, îngerul o mai înştiinţează şi asupra faptului că ruda sa, Elisabeta, va avea un fiu, „la bătrâneţea ei”, apoi încheie prin cuvintele: „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc. 1, 36-37).

La auzul acestor cuvinte profetice, Maria răspunde cu emoţie: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.” (Lc. 1, 38). Adică ea consimte să primească în trupul său pe Creatorul a toate, în vederea răscumpărării firii omeneşti din robia păcatului şi a morţii în care căzuse încă de la început. Ea se lasă în grija lui Dumnezeu, devenind receptivă la harul divin, spre împlinirea celor vestite ei de înger şi nu se îndoieşte că ele se vor adeveri, aşa cum făcuse preotul Zaharia, în templu (Lc.1, 18).

Şi, într-adevăr, cele binevestite de Gavriil s-au împlinit peste nouă luni, prin naşterea supranaturală a lui Iisus Hristos, dar nu în provincia Galileea, în oraşul Nazaret ci în Iudeea, în Betleem, precum fusese profeţit de proorocii Vechiului Testament.

O cântare creată special pentru ziua de 25 martie (troparul praznicului), formulează foarte concis şi clar acest episod biblic, cu un conţinut dogmatic copleşitor: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil  binevesteşte…”. De asemenea, simbolul credinţei (Niceea, 325) formulează concis acest adevăr: „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om.” Într-adevăr, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul, Cel împreună veşnic cu Tatăl şi cu Duhul, devine „pentru noi şi pentru mântuirea noastră” (simbolul credinţei), om, asemenea nouă dar fără de păcat. Aceasta prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, ce devine „Născătoare de Dumnezeu”, „Maica lui Dumnezeu”, dar şi Maica noastră, a tuturor, şi „Pururea Fecioară”, în acelaşi timp.

Prin urmare, noi creştinii, trebuie să o cinstim mai presus decât pe îngeri şi pe sfinţi, aşa cum a fost cinstită încă din timpul vieţii. Dumnezeu Însuşi a cinstit-o, fiindcă a ales-o pe ea să-L nască pe Mesia, Cel prezis de profeţi, pe Fiul Său; a cinstit-o îngerul binevestitor numind-o „plină de har” şi „binecuvântată între femei” (Lc. 1, 28); a cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, numind-o, de asemenea, „binecuvântată între femei” şi „Maica Domnului meu” (Lc. 1, 42-43); Însuşi Fiul ei a cinstit-o, în copilărie fiindu-i „supus” (Lc. 2, 51), ca, mai târziu, pe cruce fiind, să o încredinţeze spre ocrotire ucenicului Său preferat, Ioan (In. 19, 26-27). Ea însăşi, sub insuflarea Duhului Sfânt, exclamă: „de acum mă vor ferici toate  neamurile, că mi-a făcut mărire Cel Puternic” (Lc. 1, 48-49).

Ţinând cont de aceste lucruri, în decursul istoriei, Biserica noastră a cinstit-o permanent pe Maica Domnului. Mari personalităţi ale Bisericii au scris lucrări speciale despre ea; mari imnografi au alcătuit cântări în cinstea ei; artişti talentaţi i-au pictat chipul ori i l-au sculptat; catedrale, biserici şi mănăstiri i-au fost dedicate; atâtea femei i-au purtat şi îi poartă numele.

Având în Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, cel mai bun model de viaţă şi trăire aleasă, şi, de asemenea, pe cea mai importantă rugătoare, orice creştin trebuie să o cinstească permanent, dar mai cu seamă cu prilejul sărbătorilor ce i s-au dedicat.

Preot Doctor,
Nistor Laurenţiu
Penitenciarul Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ