Balul de Crăciun organizat în data de 27.12.2011 la cantina Măgura Codlea de către Consiliul Județean Brașov în cadrul programului de socializare ,,Să ne cunoaștem mai bine”, a devenit tradiție și a strâns un număr mare de codleni dornici să se distreze.
Invitații la acest eveniment s-au bucurat de atmosfera anilor de altădată, când valsul era la loc de cinste, iar tangoul îți făcea inima să-ți vibreze.
Punctul culminant al serii l-a constituit decernarea premiilor după lungi deliberări ale juriului în cadrul concursului de dans la care s-au înscris 17 perechi. 17 cupluri care s-au întrecut pe sine și au arătat celor prezenți că dansul este nemuritor. Onorați să ne aflăm pe lista invitaților, Codlea Info s-a prins în concurs de dragul dansului și al competiției. Vals, tango, latino și salsa, învârtita dar și brașoveanca, câteva din probele pentru care am obținut un binemeritat loc 2. A fost o seară relaxantă alături de prieteni!
După părerea mea acest Bal de Crăciun a fost un adevărat eveniment monden din toate punctele de vedere,iar ca dovadă a reuşitei lui stau mărturie
părerile celor prezenţi acolo si nu numai!.
Comments are closed.