Cazul prezentat de Codlea Info în urmă cu o zi, în care pe fundalul unei filmări se aude plânsetul unui câine, care este schilodit după spusele unor martori și era ținut în lanț de către proprietarul imobilului din zonă, pare a lua o cu totul altă întorsatură. Ne-am deplasat în dimineața de duminică, 4 ianuarie, la familia care ține câinele și am aflat o altă versiune.
Omul care a luat câinele de pe stradă pentru a-l îngriji ne spune că este un iubitor de animale și că i s-a făcut milă de câinele lovit. Nu se știe exact cum a fost schilodit. Câinele își făcea veacul pe strada lor de prin noiembrie, când s-au executat lucrări la rețeaua de canalizare și muncitorii îi dădeau de mâncare, mai deunăzi maidanezul fiind prietenul copiilor din cartierul 9 Mai.
Într-o dimineață, soția proprietarului imobilului din Tudor Vladimirescu l-a văzut rănit la piciorul din spate, că sângerează, și au căzut de acord că animalul trebuie ajutat. Vânător din tata-n fiu, bătrânul a luat câinele și i-a îngrjit rana, însă durerile insuportabile, cât și faptul că era ținut în captivitate, nefiind obișnuit, urletele din timpul zilei și nopții, au atras nemulțumirea vecinilor din blocul de vis-a-vis.
N-am avut pe cine să contactăm de sărbători, ne spune proprietarul. Câinele trebuia operat atunci. Nici calmante nu am avut. Acum rana este înspre vindecare, continuă omul supărat și deranjat de reacția opiniei publice în urma publicării articolului inițial. Vă rog să spuneți oamenilor că am vrut să fac un bine, că mai am și alți câini de care am grijă!
UPDATE 10 ianuarie! – S-a făcut dreptate, câinele a fost luat și dus la București
Câinele schilodit de la Codlea (VIDEO)
[…] UPDATE: 4 ianuarie – Cazul ia o altă întorsătură – VEZI AICI – […]
Asta se intampla cand oamenii nu stiu ce se intampla de fapt, ci se iau dupa altii…o poveste trista pentru o familie care nu e prima data cand ajuta animale parasite sau in nevoie…e f usor sa blamezi fara sa ai minimul de informatii necesare…daca un animal urla nu inseamna ca e schingiuit…daca e frig afara nu inseamna ca animalul este tinut in frig…animalele nu se tin in casa ci li se ofera conditii,custi,hrana astfel incat sa poata depasi conditiile meteo neprielnice sau dure…offf, ce bine ar fi daca inainte sa ne apucam sa dam cu piatra in cineva, am icnerca sa vedem exact despre ce e vorba…multi sustineau sa fie dus la veterinar…unde in Romania exista UPU pentru animale? chiar nu va dati seama ca faceti afirmatii fara sens? eu personal le multumesc acestor oameni mai mutl decat cumsecade care au oferit adapost unui animal ranit..si le cer scuze in numele tuturor celor care i-au jignit si agresat pentru ca in final acest caine a avut sansa sa traiasca si sa se vindece si sa gaseasca o gazda care va avea grija de el mereu…Bravo familiei salvatoare!!!!..si felicit ziarul care si-a dat seama de greseala si a dezmintit cele afirmate anterior..Bravo lor!..e momentul sa incepem un an nou cu intelegere, intelepciune si caldura sufleteasca..La multi ani tuturor!
In sfarit s-a aflat adevarul ! Daca toti sunteti binevoitori de fapte bune sunt multi catei afara in frig , chiar si pui si pot fi ajutati macar cu mancare daca nu printr-un loc in curtea voastra intr-un loc calduros !
Am o nelamurire Am vazut un caine ranit pe strada,nu cazut ci mergand in trei picioare. Sa-i fac un bine,n-am cu ce sa-l ajut… ma gandesc sa-l iau la mine in curte si sa-l leg intr-o cusca goala. il tzin 2 saptamani in dureri ca,na sunt sarbatori si nu-s veterinari,medicamente n-am,dar las ca-si revine el… se linge si se usuca rana. Nu il invinovatzesc pe proprietar,(acum e al lui,nu???) ci doar vreau sa aflu de ce l-a mai luat de pe strada???,cand mai are 10 caini??? (la caldura…) A!!! Si mai cade si erou…
Auzi, Nicolae cine vrea sa fie erou?? Esti bine? Medic la vazut , cainelee este oky !!!! Am explicat in f multe locuri , cainele nu suporta sa fie nici in curte, nici in lant , el vrea sa fie hoinar pe strada . Si am incheiat acest capitol pana nu actionez legal cu toti care mi-ati jignit familia si inca continuati acest joc mizerabil .
Spre opinia ta personala cainii nu sunt la caldura… sunt raspanditi in toata curtea , sunt caini de paza , de vanatoare 🙂 la fel cum sta acest catel stau si restu !!! Si daaa l-am luat ca nici tie nu ti comvine sa stea in fata la poarta ta zi de zi si sa-ti indure mila sa-l bagi in seama , sa-i dai de mancare , sa-si gaseasca si el un stapan . Codlea are sute de locuitori care trec prin zona aia si nimeni nu la ajutat…Vorbe sunt multee dar fapte nu !!!
duduie Sanziana acum 15 minute am trecut pe la gardul tau spre codlea nord si am auzit catelul cum plange , este singur in curte nu cum ai scris ca sunt toti afara , cainii tai de ”paza” sunt in grajd la caldura.Aviz amatorilor cei care vreti sa va convingeti puteti merge la gardul lor sa auziti.
duduia Sanziana locuieste la 10 case distanta si nu o intereseaza de catel habar nu are .
Luna, ce sa-ti povestesc , adica tu te contrazici cu mine. fara sa vezi cu ochii tai ? ca sunt si in curte pe peste tot, inclusiv langa el mai este un catel . Cu timpul se va OBISNUII cu noul lui mediu si nu va mai da concerte , dar ele sunt mai rare 🙂 Atatia iubitori de animale vaiiiii , luati-va fratiilor si voi caini de pe strada si dormiti cu ei in pat si toate cele , si atunci aveti si voi grija de ceva , de vorbe sunt satula , de faptee ….
tu unde ai făcut școala? tare agramata ești analfabeta chiar as spune , câți ani ai ? ești în clasa a 2-a? acum înveți sa scrii corect ori calculatorul tău este pe lămpi și nu ai setări de autocorecție?
PS. ești o mincinoasa nu sta nimeni în casa aia , știe toată lumea din Codlea, m-am informat asta pentru ”opinia ” ta personala ca sa te citez putin sa te simți și tu bine .
Robert , eu mă simt chiar perfect , nu ştiu care este a ta problemă dar sincer nu ma interesează nici părerea ta nici a altuia .
Citez:” Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”
Au dreptate oamenii schelacaie saracul caine de cand sunt internata.Toata Noaptea.Iubitoarele de animale dupa vizita d-lui Stan au disparut.Noi bolnavii ce facem?unde e lumea care apara animalele?noapte buna voi
[…] inițial a fost precedat de un al doilea articol (vezi aici), în care proprietarul câinelui susținea că iubește animalele și că a luat câinele de pe […]
Deci cum ? „Sunt cainii mei si daca vreau ii spanzur” ?
http://stirileprotv.ro/stiri/social/sunt-cainii-mei-pot-sa-ii-spanzur-atitudinea-unui-cuplu-din-codlea-care-isi-lasa-cainii-raniti-sa-se-vindece-singuri.html
Comments are closed.