Activitati socio-educative la Penitenciarul Codlea

0
3.418 vizualizari
views


În ziua de 21.07.2011, treizeci de persoane private de libertate au participat la diverse jocuri sportive desfăşurate pe baza sportivă a unităţii.
Cei mai buni participanţi au fost premiaţi cu mingi de fotbal şi baschet, oferite de către colaboratori.
Activitatea derulată în colaborare cu reprezentanţii Organizaţiei ,,Cercetaşii României ”-filiala ,,Virgil Oniţiu” Braşov, a urmărit dezvoltarea abilităţilor sportive, cultivarea spiritului competitivităţii şi al fair play-ului, menţinerea tonusului psiho-fizic, motivarea persoanelor private de libertate pentru adoptarea unui comportament prosocial şi conştientizarea acestora de necesitatea practicării exerciţiului fizic pentru o dezvoltare psihică normală.

În ziua de 22.07.2011, la iniţiativa Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, cu sprijinul Primăriei oraşului Râşnov, douăsprezece persoane private de libertate clasificate în regim deschis şi semideschis aflate în custodia Penitenciarului Codlea, au vizitat vestigiile Cetăţii Râşnov.

Cei doisprezece au fost selecţionaţi din rândul celor care au manifestat interes faţă de activităţile şi programele consemnate în planurile de evaluare şi intervenţie psihosocială şi care nu au sancţiuni disciplinare. Participanţii s-au bucurat de o prezentare profesionistă a semnificaţiei istorice şi importanţei acestui obiectiv turistic .

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic