O vreme rece la Codlea cu mercurul din termometre undeva în jurul a 8 poate 9 grade Celsius, pe Stadionul ,,Măgura’’ unde a avut loc partida dintre ACSM Codlea şi CS Inter Cristian, într-un meci contând pentru etapa a X-a la fotbal din Campionatul judeţului Braşov.
Au debutat întâi juniorii, gazdele impunându-se cu 2-1. A urmat partida seniorilor, dar nu înainte ca cele două formaţii în frunte cu brigada de arbitri să păstreze un moment de reculegere în memoria celui care a fondat clubul ACSM Codlea, profesorul Ioan Lupu ,,Ţibică’’, plecat prematur dintre noi.
Meciul a început cu atacurile gazdelor care-au pus stăpânire pe mijlocul terenului, oaspeţii mulţumindu-se să se apere şi să contra atace. Într-o primă repriză dârză, într-un meci care s-a desfăşurat prea mult între cele două careuri de 16 metri, atunci când se credea că se v-a intra la cabine aşa cum s-a început cu 0-0, atunci când am intrat în minutul 45, oaspeţii dau lovitura şi reuşesc să înscrie prin Paul Constantinescu. A fost o primă repriză aprigă în care gazdele au reuşit să trimită mingea în transversală şi cam atât, în timp ce oaspeţii s-au apărat exact şi plecând pe contraatacuri tăioase… Oaspeţii au profitat şi de multele absenţe din tabăra gazdelor, absenţe datorate accidentărilor sau pur şi simplu că băieţii nu s-au putut învoi de la muncă.
Repriza secundă începe la fel ca şi prima, formaţia gazdă atacând furibund. Meciul s-a echilibrat atunci când Adrian Popa a reuşit să transforme o lovitură de pedeapsă, de la punctul cu var, şeptarul gazdelor a trimis plasat în dreapta goalkeeperului ,,interist’’, plecat în stânga…
Până la final n-am mai reuşit să notăm decât eliminarea lui Andrei Amariei pentru cumul de cartonaşe galbene. Dacă cei doi asistenţi au fost destul de prompţi, nu acelaşi lucru îl putem spune despre centralul Andrei Boncz din Făgăraş, care a fluierat cu uşoare ezitări. Una peste alta a fost o partidă atractivă din punct de vedere fotbalistic.
ACSM Codlea: Ungureanu – Amariei, Albu, Tiţa, Dumbravă, Sîrghie, Şaramet, Popa, Ciochină, Puşcaşu, Manole.
Rezerve: Motca, Pancu, Capverde, Tăgârţa, Muţencu.
Antrenori: Vasile Suciu şi Ionuţ Necula
CS Inter Cristian: Băncilă – Sohodolranu, Adăscăliţei, Cenţiu, Constantinescu, Vârlan, Vasilache, Barabaş, Vrînceanu, Dan, Zaharia
Rezerve: Mihok, Şimon, Dobran, Guiman, Nazarr, Afrăsinri, Andrii
Antrenori: Ion Dobran şi Gheorghe Vigheci
Brigada de arbitri: Andrei Bocz din Făgăraş la centru, asistat de la tuşe de braşovenii Claudiu Osmache şi Răzvan Polexe.
Observator din partea AJFBV, braşoveanul Ion Floricel
Spectatori aproximativ 50 persoane.
Redactor sportiv,
Dan-Alioșa Ulici