Accident grav, în această seară, în județul Brașov. 7 victime, dintre care o persoană a decedat

0
4.333 vizualizari
views
La acest moment traficul rutier este blocat pe DN1S între localitățile Veneția de Jos și Părău, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă. UPDATE 2 ora 18:59 Dintre cele 7 victime, din păcate, o persoană a fost declarată decedată. O altă persoană este în stop cardio-respirator și i se aplică manevre de resuscitare de către personalul medical, potrivit I.S.U. Brașov. UPDATE 1 ora 18:49 În accident au fost implicate trei autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea 1 persoană a decedat, iar alți ocupanți au suferit leziuni corporale. La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă. Traficul rutier va fi reluat de îndată ce se vor finaliza activitățile de cercetare și îndepărtare a vehiculelor avariate de pe carosabil, potrivit I.P.J. Brașov. ȘTIRE INIȚIALĂ: Accident rutier pe DN1 S, între localitățile Venetia și Pârău în care au fost implicate 3 autoturisme. Din primele informații, în urma accidentului au rezultat 7 victime. La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă și spumă, 6 echipaje SMURD, 2 ambulanțe SAJ și o autospecială pentru transport victime multiple, potrivit I.S.U. Brașov. Misiunea este în dinamică. Revenim cu detalii.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ