Rișcău Gheorghe:,,Ce proiecte vreau să propun în Consiliul Local Codlea?”

0
1.407 vizualizari
views

M-am întrebat mereu: ce ar trebui făcut pentru a atrage turiștii care vin în Brașov și față de care ne aflăm la o distanță atât de mică? Iată la ce m-am gândit:

Amenajarea unui loc de joacă pe timp de iarnă (fără complexe sportive și fără clădiri) pe un deal din multele pe care le avem, amenajat simplu și eficient. Deși suntem în zonă de munte, nu există în Codlea un loc special amenajat undecopiii și adulții, să se poată da cu sania, colacul, bobul, poate chiar și să învețe să schieze pe o pârtie de începători. În plus, locurile de acest gen din Poiana Brașov sunt în fiecare an arhipline, ceea ce înseamnă că pot atrage turiștii de peste tot și sunt la mare căutare.

Cea mai lungă tiroliană din Româniași posibil din Europa, care să pornească din zona Piatra Albă din Măgura Codlei și care să coboare până în Zona Maial. Acesta ar putea fi un punct principal de atracție pentru turiști, iar în prezent acestui oraș îi lipsește un obiectiv major care să atragă turiștii de pretutindeni.

Protejarea muncii și a culturilor agricultorilor codleni prin confiscarea atelajelor hoților prinși în fapt și diminuarea ratei infracționalității pe raza municipiului. Agricultorii codleni reprezintă o categorie foarte importantă pentru oraș și ar trebui să li se acorde o atenție sporită din partea administrației locale pentru că nu este corect ca ei să își muncească pământurile și alții să vină să „le culeagă roadele”.

Sprijinirea comunităților din zonele defavorizate din Codlea care necesită o atenție mai mare din partea administrației locale. Consider că persoanele din aceste zone trebuie să fie încurajate, ajutate și coordonate spre a-și găsi un loc de muncă stabil și în același timp descurajate „să prefere ajutorul social”.

Cum?

  • Prin asigurarea de către administrația locală a transportului gratuit până la locul de muncă și înapoi pe perioada angajării dovedită prin acte;
  • Prin acordarea unei facilități financiare pentru fiecare nou angajat din aceste zone, prin acordarea de tichete valorice acordate de primărie, pe o perioadă determinată, stabilită în consiliul local și care să reprezinte un venit în plus pe lângă salariul realizat.

Toate aceste proiecte pot fi realizate prin proiecte de hotărâre locală și necesită doar determinare și susținere. Am încrederea că pot duce la îndeplinire aceste proiecte bazându-mă pe studiile, pregătirea și experiența mea în domeniul administrației publice locale și voi reuși adunând 500 de voturi.

Vă aștept în 27 septembrie să-mi oferiți încrederea prin votul dumneavoastră!

Rișcău Gheorghe Candidat Independent la Consiliul Local al Municipiului Codlea.

Articol comandat de Rișcău Gheorghe, publicat de Zeiden Media Design SRL, CUI AEP 24200351

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic