Alegerile prezidențiale din acest an ar fi trebuit să dea șansa românilor de a-i cunoaște cât mai bine pe candidați. Dincolo de bannerele lipite prin orașe, dincolo de flyerele de campanie și de voluntarii partidelor care le împart, românii meritau să îi vadă pe candidați într-o dezbatere reală, menită să le dezvăluie deopotrivă slăbiciunile și punctele tari.
Din păcate, Klaus Iohannis a demonstrat din nou că este un politician care se teme de concurența reală și care preferă să se ascundă în spatele comunicatelor de presă redactate de consultanți.
În ultimii 5 ani, am avut de-a face cu un președinte care a deconsiderat presa și pe români, refuzând să acorde măcar vreun interviu. După cinci ani în care Iohannis s-a ascuns de reporteri ba pe la mare, ba pe la munte, acesta își pune în aplicare aceeași tactică inclusiv în campania electorală, unde alege să fugă nu doar de jurnaliști ci și de contracandidați.
Adevărata miză a alegerilor prezidențiale este organizarea unei dezbateri reale privind viitorul românilor. Cum Klaus Iohannis a refuzat până acum confruntările, această dezbatere va avea loc abia în turul al doilea.
Românii au nevoie să vadă o dezbatere între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, exponenții celor două mari curente existente în societate. Românii au nevoie să vadă o dezbatere între un politician care nu-și asumă niciodată nimic, și un altul care și-a asumat să crească salariile, pensiile și ajutoarele sociale, pentru ca o țară întreagă să o ducă mai bine.
Românii merită o asemenea dezbatere și ea va avea loc după primul tur al alegerilor. În turul 2, doar Viorica Dăncilă îl poate provoca pe Klaus Iohannis la o dezbatere reală, în urma căreia românii să înțeleagă mai bine încotro vor candidații să îndrepte această țară.
Orice alt candidat în afară de Viorica Dăncilă se va pune preș în fața lui Iohannis și îi va facilita acestuia o victorie „la masa verde”, un tichet de vacanță pentru următorii cinci ani, plătit din banii românilor.
Așadar, în primul tur al alegerilor, românii au de ales dacă doresc să voteze sloganuri și lozinci, sau planuri și strategii. Cine își dorește ca România să fie condusă după niște strategii clare, trebuie să o voteze pe Viorica Dăncilă, singurul candidat care îl poate provoca pe Klaus Iohannis la o dezbatere constructivă, din care să aflăm cu toții ce perspective ne așteaptă pentru următorii cinci ani.
Românii au dreptul să fie informați corect, complet și precis!
Marius Dunca, senator, președinte Organizația Județeană PSD Brașov
Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD
Executat de Zeiden Media Design SRL
CUI mandatar financiar coordonator: 31190008