Pe lângă numeroasele ture pe munte, suntem implicați în diferite proiecte de dezvoltare a infrasturii turistice montane din Carpații noștri, scrie Rucksack Mountain Guides.
O dată cu apariția verdelui crud de primăvară am repornit munca în cadrul proiectului din zona Codlea, munții Perșani numit ”Zeidenwege”.
Zilele trecute am montat o serie de stâlpi pe traseele 1-4-6 din zona Maial – Ștrand – Lacul 2 și de asemenea, am echipat o mână curentă importantă, cu trei segmente scurte (aprox. 6m) în zona Stâncilor Cavalerului, pe creasta ce coboară dinspre vârful Măgurii spre Cetatea Neagră.
Proiectul va continua cu o nouă etapă de remarcare și amenajare a potecilor 2-3 și 5 – toate cu finalizare pe vârf, după care se va trece la pregătirea și amenajarea punctelor de popas și odihnă de pe potecile 2-5 și 6.
Proiectul de dezvoltare a infrastructurii turistice din zona Măgurii Codlea este realizat cu sprijinul autorităților locale – Primăria Municipiului Codlea, în colaborare cu voluntari și diverse asociații de turism montan.