Companii din Producție, IT, Automotive, Servicii și Retalil caută viitori colegi la Târgul de Cariere Brașov

0
1.842 vizualizari
views

Peste 35 de angajatori participă marți și miercuri, 20-21 martie, la Târgul de Cariere Brașov. Evenimentul se desfășoară la Hotel Kronwell și se adresează atât persoanelor cu mai puțină experiență, cât și celor ce au dobândit cunoștințe solide în diferite domenii de activitate.

Locuri de muncă se găsesc în domenii precum Producție și Tehnică, Auto și Automotive, IT, Consultanță, Recrutare, Servicii și BPO, Telecom, Call Center, Industria Alimentară, Retail.

Quin, companie din domeniul Auto&Automotive, are 25 de poziții deschise la Târgul de Cariere Brașov, printre care posturi de mecanici, specialiști calitate, șefi echipă magazionieri, operatori și economiști.

Bertrandt angajează în domeniul Software, iar Draxlmaier Group are 15 poziții deschise în sectorul Auto&Automotive: angajează quality planner, project manager, inginer proiectant.

Michelin caută tineri pasionați de industrie, absolvenți de automatică sau mecanică, interesați să se alăture echipei Michelin din fabrica din Florești, Prahova. “Am conceput pentru ei pachete atractive și parcursuri interesante de carieră. Recrutăm, de asemenea, 10 tineri ingineri cărora le oferim posibilitatea de a-și începe cariera la nivel internațional, într-una dintre cele mai complexe fabrici din Grupul Michelin, în Polonia. Îi așteptăm pe toți cei interesați la standul nostru, pentru a le oferi detalii și pentru a ne cunoaște”, declară Gabriela Alexandru, Talent Management Michelin Central Europe.

 

„În cadrul Târgului de Cariere din această primăvară avem poziții deschise pentru partenerii noștri Ryanair și eBay. Persoanele cunoscătoare ale uneia dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă, orientate către

client, cu abilități de comunicare foarte bune, flexibile, deschise și dornice să lucreze într-o echipă, sunt invitați să ni se alăture și să ia parte la dezvoltarea cu succes a CCC Brașov pe piața românească”, spune Roxana Ștefan, Manager Resursele Umane CCC România.

Acenture, Quin, Azets, Kaufland, Lidl, Michelin, Competence Call Center, Schulte&Schmidt, VEO World Wide Services, Porsche Engineering, McDonald’s, Penny Market, Bertrandt, Sykes, Vodafone, Freudenberg Nonwovens, Schaeffler, Harsha Engineers, Leroy Merlin, Draexlmaier, Olympus, Elektrobit, EvW Holding, Kastamonu, Bosch, Arvato, Lugera, Premium Aerotech, Delaco, EOS KSI, CGS, Stabilus, Miele, Electroprecizia, dar și alte ONG-uri și instituții publice vor fi prezente la Târgul de Cariere Brașov.

“Îi încurajăm pe toți brașovenii care doresc să afle noutăți din piața muncii, să consulte oferta joburilor și a oportunităților de carieră, să participe la Târgul de Cariere Brașov. Programul este de la 10 la 17 în cele două zile de eveniment, iar intrarea este liberă. Este important să vină pregătiți, cu un CV la ei”, declară Ioana Oros, PR Manager Târgul de Cariere.

Workshop gratuit organizat de Bosch

Bosch Cluj organizează la Târgul de Cariere Brașov workshopul gratuit „Latest Trends in Surface Mounting Technology (SMT)”.
Ești student sau absolvent de facultate și te pasionează Electronica, Ingineria sau orice altă specializare asemănătoare? Te așteptăm la workshopul organizat de compania Bosch pentru a afla mai multe despre tehnologia de populare cu componente (procesele implicate) în vederea fabricării subansamblelor electronice din industria auto.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate.
Înscrierile se fac aici: http://www.targuldecariere.ro/brasov/seminarii/

Workshopul este organizat în cadrul evenimentului Târgul de Cariere Brașov (21 martie, ora 15.00), în Sala Ceremonies 2, etajul II, Kronwell Hotel.

Se caută voluntari Electric Castle

La ediția din această primăvară va fi pus un accent deosebit pe programele de voluntariat. Astfel, Târgul de Cariere a încheiat un parteneriat strategic cu Electric Castle, cel mai mare festival de muzică electronică din România. Reprezentanții evenimentului vor recruta viitori voluntari pentru Electric Castle 2018 la evenimentul TdC din Brașov.

Târgul de Cariere se desfășoară de 12 ani în cele mai mari orașe din țară, însumând până acum 142 de ediții. Un număr impresionant de întâlniri facilitate între angajatori și potențiali angajați, un număr mare de vizitatori care și-au

îmbunătățit parcursul carierei. Ne bucurăm că în toată această perioadă am devenit partenerul de încredere al tuturor companiilor care investesc în brandul

propriu și care sunt mereu în căutarea celor mai buni angajați”, declară Mihai Cotos, fondator Târgul de Cariere.

Târgul de Cariere Brașov are loc pe 20-21 martie, la Hotel Kronwell, între orele 10.00 – 17.00,  iar intrarea este liberă. Detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic