Istoria este cea care ne reprezintă, sursa rădăcinilor noastre, iar punerea acesteia în valoare este obligatorie pentru fiecare comunitate în parte. O identitate pe care ghimbășenii au materializat-o și promovat-o încă de acum 5 ani, când administrația locală a accesat fonduri Regio și au dat viață Festivalului Istoric. Amfitrionul acestuia, cel care în fiecare an s-a asigurat că, atât din punct de vedere calitativ cât și al creșterii potențialului turistic festivalul merge în direcția bună, a fost nimeni altul decât Adrian Tinca de la Trupa COCO, într-o strânsă colaborare cu administrația orașului Ghimbav și consilierii acestei localități.
De ce a fost atât de important să existe un festival istoric am argumentat mai sus, însă de ce a ajuns atât de important și apreciat orașul ca așezare, ține strict de oamenii care și-au dat interesul pentru a dezvolta această comunitate relativ mică, de aproximativ 5000 locuitori, dar cu un bogat potențial.
Cetatea Fortificată cu Biserica Evanghelică din Ghimbav a fost locul ideal al demarării proiectului Festivalul Istoric, o manifestare care după 5 ani de zile a luat amploare și a ajuns cunoscut în județul Brașov mai întâi, iar prin trupele prezente în cadrul festivalului, la nivel național. Cavaleri și domnițe, artizani, meșteri populari din toate colțurile țării au fost prezenția la ediția din 2016 a Festivalului Istoric de la Ghimbav.
Un plus valoare adusă comunității din Ghimbav prin prezența unor cavaleri ca paladinii de la Mediaș, a Cimpoierilor din Transilvania și nu în ultimul rând a binecunoscutei trupe Phoenix, trupă care prin conducătorul acesteia, Nicu Covaci, s-a arătat încântat de festival. În condițiile în care Phoenix nu a mai fost la Brașov de mai bine de 15 ani, a ajuns la Festivalul Istoric de la Ghimbav și a încântat publicul prezent. În deschiderea concertului Phoenix, Trupa Coco, o trupă tânără de muzică rock din Ghimbav, avându-l ca fondator pe Adrian Tinca a dat startul bunei dispoziții pentru cea de a treia seară și ultima a festivalului.
Nu au lipsit pe parcursul celor 3 zile nici grupul folk Floare de Colț din Zărnești, nici Junii Cristianului, iar paleta culturală a fost îmbogățită de Ansamblul Dorulețul și Dorulețul Junior din Ghimbav, coregraf Duicu Teofil, alături de solista Rodica Stan și taraful condus de maestrul Radu Costel. Dansurile medievale au făcut delicul copiilor, al fetițelor în general, care s-au putu imagina prințese alături de domnițele care i-au invitat pe cei mici să se prindă în dans. O distracție completată de trupa de teatru Prichindel.
Parada a făcut senzație, iar acesteia, așa cum este firesc și îi stă bine unei counități pe care o respecți și o iubești, i s-au alăturat primarul Toma Dorel și viceprimarul Gabriela Colțea. Scenele istorice au fost rememorate de către public prin asaltul cetății fortificate și căderea acesteia, prin autenticitatea Cavalerilor Cetății Bârsei, iar spectacolul de foc al ținut publicul la distanță, dar cu sufletul la gură.
Și trupa HARA a concertat, dar și trupa celtică Selfish Murphy, o adevărată încântare. Una peste alta, istoria unui festival este cea pe care comunitatea o pune în valoare, iar ghimbășenii știu să facă acest lucru foarte bine. L-am întrebat pe Adrian Tinca, organizator, cum au primit localinicii acest proiect și care sunt perspectivele. Am fost plăcuți impresionați să aflăm că pentru 2017 se preconizează o și mai mare implicare și punere în valoare a festivalului, iar ghimbășenii au fost, sunt și vor rămâne ospitalieri.