Se spune că presa este ca sarea în bucate sau cel puțin așa ar trebui să fie. Și dacă tot punem sare și piper în editoriale, știri și evenimente, de ce nu am face-o și în bucatele tradiționale? Prima ediție a Cupei presei la gătit va avea loc în data de 18 iulie, în comuna Cristian. Mai precis, la Căminul Cultural din localitate.
Inițial, organizatorii au dorit să organizeze acest eveniment la Brașov, dar edilii nu și-au dat acordul. Greu de înțeles de ce, în contextul în care, în municipiul Sf. Gheorghe, astfel de festivaluri culinare au loc fără niciun fel de problemă, spre deliciul locutorilor. Pentru treaba asta, votăm pentru autonomia lor culinară.
Formularele de înscriere vor fi trimise pe adresa de mail alexrt6@yahoo.com.
Regulamentul concursului
Capitolul I. PREZENTARE GENERALA :
Au dreptul sa participe la concursul “Cupa Presei la Gătit” toti reprezentantii mass-media, purtători de cuvânt și ofițerii de presă ai institutiilor publice, care pretind că au talent in arta gastronomica.
- Concursul se va desfasura in data de 18 iulie 2015 .
- Organizatorii concursului ( Organizatorul ) sunt singurii in masura a stabili si a aduce modificari/completari scenariului, regiei, Regulamentului de concurs si oricaror altor elemente ale concursului sau ale activitatilor ce au legatura cu aceasta emisiune-concurs.
- Juriul concursuluieste format din 3 persoane (denumiti in continuare si “jurati”) ce vor avea fiecare drept egal de vot.
- Inscrierea concurentilor va avea loc pana in data de 03 iulie 2015, orele 24,00.
- Concurenții se pot inscrie în concurs individual și în echipe de max. 3 persoane. Regula principal pentru înscriere este ca persoanele inscrise să facă parte din domeniul massmedia, în formele prezentate la inceputul regulamentului.
- Nu sunt admise în concurs persoane care lucrează în mod profesional in domeniul gastronomic .
Concursul “Cupa Presei la Gătit” se desfasoara într-o singură rundă. Toți concurenții, grupați în echipe de maxim 3 persoane vor primi o cutie – black box – in care sunt toate ingredientele pe care trebuie să le foloseasca în cadrul concursului. Repartizarea cutiilor cu ingrediente se va face prin tragere la sorți.
Toate echipele/concurentii sunt obligate sa găteasca folosind părți/integral din toate ingredientele din cutie. Absența in preparatul final a unui ingredient din cutie duce la descalificarea concurentului/echipei.
Toti concurentii/ echipele vor trebui sa isi asigure vesela si ustensilele de lucru, inclusiv vesela de servire a preparatelor – la libera alegere a concurentilor.
Etapa de concurs va fi organizată într-o zonă special delimitată din cadrul Festivalului CUPA PRESEI LA GĂTIT , în data de 18 iulie 2015 între orele 10.00 şi 15.00. Concurenţii trebuie să fie prezenţi la locul concursului cel târziu la ora 9,30.
Organizatorul va pune la dispoziţia concurenţilor pe durata concursului câte un stand dotat cu câte o masă de lucru și aparatura de gătit necesară. De asemenea, organizatorul va pune la dispoziţia concurenţilor, ingredientele necesare pregătirii preparatelor pentru concurs, în cantități necesare pentru 50 porții.
Pentru utilizare în concurs, partenerul A.C.E.E.A. dotează fiecare stand cu următoarea aparatură:
- – soba de gatit cu horn
- – ceaun cu capac
- – arzator cu butelie
- Concurenţii trebuie să îşi asigure pe propria cheltuială (sa vina pregătiţi cu) celelalte ustensile necesare pregătirii şi prezentării preparatelor culinare – linguri, polonic, cuțite, vase de pregătire, tocatoare etc.
Aparatele şi ustensilele folosite la etapa de concurs rămân proprietatea partenerului şi trebuie predate în bună stare acestuia de către concurenţi la finalul competiţiei.
Toate preparatele culinare se vor pregăti pe loc, exclusiv din ingredientele puse la dispoziţie de către organizator. Nu este acceptată utilizarea altor ingrediente aduse de către concurent. În cazul în care concurenţii se prezintă în concurs cu preparate culinare care nu au fost preparate pe loc în cadrul concursului, acestea nu vor fi jurizate, iar folosirea altor ingrediente – in afara condimentelor – decât cele puse la dispoziţie de către organizator va duce la eliminarea din concurs a concurentului.
După jurizare, preparatele culinare pot fi oferite spre degustare publicului. Este interzisă comercializarea acestora sau a oricăror altor produse sau preparate în cadrul concursului de către concurenţi.
Capitolul II . REGULAMENT DE JURIZARE :
Juriul va fi format din 3 membri
- ARANJAREA, SERVIREA, IGIENA max. 25puncte.
Se punctează: aranjarea curată, ordonată, fără decoruri necomestibile, ușor de servit, respectarea normelor igienico-sanitare de păstrare și prelucrare a materiilor prime, de tratare termică corespunzătoare , de folosire a ustensilelor.
- TEHNICA DE LUCRU PROFESIONALĂ max. 25 puncte
Se punctează: corecta preparare de bază a alimentelor.
iii. PREZENTARE INOVAȚIE max. 20 puncte
Se punctează: montarea preparatului pe farfurie, aspectul apetisant, culoarea cât mai aproape de natural, mărimea și forma preparatului, originalitatea în prezentare și tehnici originale de preparare, modul de montare la servire, inclusiv a sosului și modul în care acesta este sugerat a fi consumat cu preparatul.
- COMPOZIȚIE ȘI GUST max. 30 puncte
Se punctează: păstrarea gustului nativ al ingredientelor , utilizarea condimentelor adecvate, complementaritatea ingredientului principal cu adaosurile folosite, respectarea temperaturii de servire a preparatului, armonizarea culorilor, aromelor, combinarea corectă a materiilor prime.
Juriul va pune accent , de asemenea, pe punerea în valoare a ingredientelor, pe folosirea economică şi ingenioasă a lor, pe realizarea montajului pe farfurie cu ingrediente şi decoruri exclusiv comestibile.
Conform regulamentelor concursurilor internationale de gastronomie, ierarhia va fi dată de media aritmetica a punctelor acordate de fiecare membru al juriului, pentru fiecare echipa.
Toţi concurenţii vor primi diplome de participare, iar primii trei vor primi diplome , medalii şi premii.
În plus vor mai fi acordate:
- – Premiul special al juriului , împreună cu sponsorul principal
- – Premiul special al somelierilor, pentru asortarea băuturilor cu mâncarea
- – Premiu special sponsor
Dispoziţii finale
Prin completarea şi semnarea formularului de înscriere în aplicația concurs, concurenţii declară că au luat la cunoştinţă de prevederile prezentului regulament, sunt de acord cu acestea şi se angajează că le vor respecta întocmai sub sancţiunea excluderii din concurs.
Deasemenea, concurenții poartă întreaga răspundere pentru respectarea normelor de igienă alimentară în prepararea și prezentarea produselor, precum și în ceea ce privește respectarea normelor de protecție a muncii, organizatorul declinându-și orice fel de răspundere.
Prin înscrierea în competiție, participanții își exprima acordul cu privire la transferul drepturilor de proprietate intelectuală asupra fotografiilor și filmărilor care se vor efectua de către concurenți sau de către organizator pe toată perioada desfășurării competiției și sunt de acord cu publicarea lor de către organizator.
Concursul va fi promovat şi adus la cunoştinţa publicului larg prin mijloacele proprii ale organizatorului.
Concurenţii pot folosi materiale publicitare proprii doar pe durata şi în spaţiul de desfăşurare a concursului, cu condiţia ca acestea să nu deranjeze activitatea celorlalţi concurenţi, desfăşurarea normală a concursului și a activității organizatorului.
Prin participarea la concurs, toți participanții și eventualii câștigători sunt de acord și se obligă să respecte și să se conformeze tuturor cerințelor și condițiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament, nerespectarea acestora atrăgând răspunderea personală și exclusivă a participanților și eventualilor câștigători.
Prin revendicarea premiilor de către persoanele declarate câștigătoare în cadrul concursului “Cupa Presei la Gătit editia 1 – 2015” participanții sunt de acord cu prevederile prezentului regulament și sunt de acord ca numele și imaginea lor să fie făcute publice și folosite în scopuri publicitare, fără alte obligații sau plăți.
Prezentul concurs va putea fi întrerupt în caz de forță majoră sau printr-o decizie a Organizatorului, decizie ce va fi anunțată public și care va respecta prevederile legale.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai dupa modificarea prezentului Regulament prin act adițional încheiat în aceiași formă și după anunțul prealabil de prezentare a acestor modificări.