Sărbătoare de Sfântul Ilie la Săcele sau „Sântilia” mocanilor seceleni

0
4.379 vizualizari
views

Duminică, 20 iulie 2014, de Sfântul Ilie, secelenii au continuat Santilia, sărbătoare a mocanilor devenită tradiție peste ani.  Puțin după orele amiezii, cu mic cu mare, aceștia au urcat pe platoul dintre munți în Poiana Angelescu, special amenajată, acolo unde soarele parcă și-a dat mâna cu organizatorii, Primăria municipiului Săcele și Consiliul Local, într-un eveniment cultural deosebit.

Și-au demonstrat calitatea de buni dansatori și păstrători ai tradiției, Ansamblul Folcloric Studențesc al Casei de Cultură din cadrul Universității Transilvania Brașov, printr-o suită de dansuri și jocuri, dar și tineri solisti care au impresionat cu vocea și atitudinea scenică.

Un recital pe sufletul secelenilor a fost susținut de solista Ioana Bogza, iar invitatul special al zilei de duminică a fost cunoscuta interpretă Angela Rusu.

Sântilia mocanilor seceleni (VIDEO)

Santilia Sacele (60) Santilia Sacele (165)

GALERIE FOTO EVENIMENT

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic