ROMANA pentru toţi – un dans istoric se întoarce în comunitate

1
1.194 vizualizari
views

“ROMANA pentru toţi – un dans istoric se întoarce în comunitate” – un proiect al cărui scop este să instruiască 160 de liceeni braşoveni în vederea dobândirii de deprinderi practice pentru performarea dansului ROMANA. Proiectul îşi propune educarea tinerilor, cultivarea, promovarea şi răspândirea  culturii şi tradiţiilor româneşti, crearea unui climat propice dezvoltării  tinerilor prin dans şi muzică.

Muzeul Casa Mureşenilor Braşov împreună cu partenerii săi îşi propune desfăşurarea unor cursuri cu 160 de elevi braşoveni în urma cărora aceştia îşi vor însuşi cunoştinţe istorice, teoretice şi practice privitoare la dansul ROMANA. În fiecare liceu implicat se va constitui câte un grup  de 8 perechi care, timp de 6 săptămâni vor învăţa dansul. Cursurile se desfăşoară în cadrul fiecărui liceu sub îndrumarea unor reprezentanţi ai ansamblului “Măgura” al Casei Municipale de Cultură Codlea şi a reprezentanţilor muzeului “Casa Mureşenilor”.

Scurt istoric

Anul acesta s-au împlinit 162 de ani de la prima reprezentaţie publică a dansului de societate Romana în anul 1850. În scopul trezirii dragostei pentru folclorul românesc şi sub impulsul momentului istoric, Iacob Mureșianu compune în toamna anului 1849, elegantul dans de salon ROMANA, bazat pe motive româneşti. Dansul de coloană era inspirat din dansuri folclorice româneşti precum: Ardeleleana, Haţegana, Învârtita sau Jocul bănăţean pe picior. ROMANA nu rămâne doar un dans al braşovenilor, el se dansează la toate balurile şi petrecerile româneşti din Ardeal, Maramureş, Banat, Crişana şi chiar în nordul Moldovei.   În 3 iulie 2007 a avut loc o reconstituire a acestui dans creat de Iacob Mureşianu.  În anul 2010, Muzeul „Casa Mureşenilor” a derulat proiectul „ROMANA – renaşterea unui dans din tezaurul coregrafic naţional românesc”. Proiectul s-a desfășurat la Braşov în perioada septembrie-noiembrie 2010.

Obiectivul general al proiectului a fost valorificarea dansului ROMANA specific Transilvanei, în vederea dezvoltării patrimoniului cultural național imaterial, prin însuşirea de către beneficiarii direcţi, 10 instructori de dans, de cunoştiinţe teoretice şi practice privitoare la dansul ROMANA. Ansamblul Magura este singurul ansamblu din zona Brașovului care a preluat efectiv acest dans, promovandu-l în nenumărate spectacole. Ansamblul Magura s-a implicat in proiectul ROMANA PENTRU TOTI – UN DANS ISTORIC SE INTOARCE IN COMUNITATE.

Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov este partener alături de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov şi Casa de Cultură a Municipiului Codlea, proiectul fiind finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Muzeul Casa Muresenilor Brasov împreună cu Ansamblul Măgura își propune desfasurarea unor cursuri, într-o manieră interactivă, cu 160 de elevi din liceele brașovene și codlene, în urma carora elevii își vor însusi cunostinte istorice, teoretice și practice, privitoare la dansul ROMANA. Liceele care fac parte din acest Proiect sunt : Colegiul National Unirea,  Liceul „Andrei Muresanu” Colegiul Tehnic “Remus Radulet”,  Colegiul Național „Grigore Moisil”, Colegiul Andrei Saguna, (Colegiul Tehnic Simion Mehedinti, Liceul Teoretic Codlea).  La începerea cursului, specialiștii muzeului vor face prezentari interactive cu istoricul dansului. În fiecare liceu implicat se va constitui câte un grup de 8 perechi de elevi (8 fete și 8 baieti) care, timp de 6 săptămâni, sub îndrumarea unui instructor de dans, vor învăța să danseze ROMANA. Cursurile se vor desfasura în cadrul liceelor de unde provin cursanții pe parcursul a 18 zile, câte 2 ore pe zi.  Cursurile se vor încheia cu un eveniment public (flashmob) în care vor dansa ROMANA toți cei 160 elevi beneficiari direcți împreună cu instructorii lor. Pe tot parcursul derulării cursurilor elevii vor fi îndrumați și coordonati de un maestru coregraf care va organiza și evenimentul final. Fiecare participant va primi un manual-suport de curs, un CD și un DVD cu muzică, si respectiv coregrafia dansului.

Pe data de 3 noiembrie în Piața Sfatului din Brașov, va fi ziua cea mare. Instructorii care fac parte din proiect sunt: Dragusin Angela, Popa Andreia, Onceru Ionela, Dragut Ioana, Gociman Raluca, Trifan Robert, Pasla Vasile, Carstea Aurel, Aporcariti Daniel si Frunza Octavian.

Dansul ROMANA

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. […] Obiectivul general al  proiectulului a fost valorificarea dansului ROMANA specific Transilvanei, în vederea dezvoltării patrimoniului cultural național imaterial, prin însuşirea de către beneficiarii direcţi, 10 instructori de dans, de cunoştiinţe teoretice şi practice privitoare la dansul ROMANA. Ansamblul Magura este singurul ansamblu din zona Brașovului care a preluat efectiv acest dans, promovandu-l în nenumărate spectacole. Ansamblul Magura s-a implicat in proiectul ROMANA PENTRU TOTI – UN DANS ISTORIC SE INTOARCE IN COMUNITATE. […]

Comments are closed.