Incerc sa inteleg viata, sa o traiesc, sa o simt. Incerc sa dau valoare inlantuirii necontenite si ireversibile a secundelor. Fara indoiala, pe drumul existentei noastre, devenim… In fiecare clipa, timpul ne marcheaza trecerea minutelor, zilelor, anilor. Rasaritul soarelui este un inceput, apusul este un sfarsit…sau poate un nou inceput. In orice clipa, o viata moare, lasand loc nasterii, noului inceput. Fizic, viata este inchisa in limite: inceput-sfarsit, nastere-moarte… Limite intre care ceasornicul neobosit al vietii numara secundele trecerii. Viata ne vorbeste mereu. Fara cuvinte. Sclava a rutinei, a obisnuintei, am uitat sa ascult viata, am uitat sa traiesc, am uitat ca verbul, actiunea de care este legata invariabil viata este a trai.Am uitat ca a trai nu inseamna doar a te naste, a respira, a muri… Coborand din sfera teoreticului sau a metaforicului si privind realist, cat timp mai avem astazi pentru noi, doar pentru noi, invingand cu hotarare compromisurile mai mici sau mai mari care ne apar in cale? Cate clipe petrecem astazi, de-a lungul unei zile, pentru a vorbi cu noi insine, pentru a raspunde la intrebarile pe care ni le striga sufletul? Cotidianul si-a pus amprenta asupra vietii noastre, cautarea bunastarii materiale a devenit un tel pentru multi dintre noi… Intrebari se nasc firesc in constiinta mea. De ce nu incercam sa fim noi? De ce ne multumim sa traim in rutina, normal, obisnuit? De ce oamenii astazi cauta solutii cat mai practice, inventand fara oprire lucruri care accelereaza ritmul vietii si rutina? Viata a devenit electronica, securizata, desfasurata in spatele usilor strajuite de interfon, alarme, coduri. Artificialul imprumuta tot mai mult amprenta viului. Omoram natura, o transformam in confort omenesc. Riscam sa devenim roboti ,,vii”, cu inima de piatra! Si totusi…fericiti aceia ce inca se mai numesc oameni. Care invata sa traiasca intr-o astfel de lume. Fericiti sunt aceia care inteleg ca viata trebuie traita, nu derulata ca un cliseu cinematografic. In jurul nostru, zambetul ascunde interesul, omenia izvorata din inima este ascunsa in adancul fiintei de teama de a nu aluneca in ridicol. Frumusetea si bunatatea unui suflet nu vin doar ca o completare a fizicului, a pamantescului, ci exista acolo, in adancul fiintei, depinde de noi cum o valorificam si cat daruim vederii. Indraznesc sa cred ca a trai inseamna a te elibera de compromisuri, a fi tu , asa cum esti creat. Libertatea va fi dobandita doar cand daruim in viata neconditionat, fara a astepta rasplata. Sa traim azi prezentul, nu viitorul, sa nu mai lasam pe maine ce putem face astazi. Sa fim noi insine astazi, nu sa planuim sa devenim maine!
Mmm, Madalina, si tu ti-ai deschis oracolul? :))))) Te imbratisez cu drag!
Da…Pe cel de clasa a V-a insa…:)) Raman mai micuta eu, cu gandurile mele! Asteptam sa mai cresc, nu?
Foarte frumos articol, Madalina. Este bine sa vedem ca nu totul este superficial :). Gindurile tale sunt foarte sufletesti si din punctul meu de vedere adevarate.
Multumim mult pentru postarea acestui articol :). O zi buna.
Si sufocati de intrebari poate sa insemne o stagnare. Poate ca e vremea doar sa ne agatam cu amandoua mainile de clipa. De aceasta clipa. Caci cine stie daca alta va mai fi?! Si sa ne ramanem doar judecatori proprii. Lumea si viata merg inainte. Dupa regulile lor, scrise ori nescrise. Sa le acceptam. Cine are inima mai mare decat a noastra?
Comments are closed.