Crăciun în Codlea

3
1.030 vizualizari
views

E Crăciun si e duminică… Drumul spre biserică e atât de plăcut… Merg agale pe străzile orasului si nu pot să nu le admir. Nu sunt născut aici si mai am încă privilegiul de a privi urbea cu admiratia unui om care nu e de-al locului. Andrei Plesu spunea că  „numai străinul e degustător. Căci el nu leagă ceea ce vede de nici o experienţă, de nici o necesitate, de nici un trecut.”

Mă bucur de această favoare si privesc cu luare aminte strădutele. Nu mă pricep la arhitectură, dar nu pot să nu observ istoria ce se dezvăluie ochilor. Case vechi, foarte vechi, putin lăsate, case săsesti, case construite din admiratie fată de cele săsesti, cu porti mari, ca niste fortărete ale familiilor, unele cu curti enorme, altele strâmtorate, case care fac parte din patrimoniul cultural, apartamente construite în perioada comunistă, unele cu acelasi aer, altele cu haine noi, cu culori vii, case foarte noi… Codlea e un mozaic de tipuri de locuinte… Când te gândesti că fiecare locuintă are istoria ei, că fiecare persoană care a locuit sau locuieste acolo are povestea ei de viată… Păcat că nu ninge… Am putea depăna povesti. Am văzut fumul desenând feeric cerul, de la hornurile unor case, până la bucata de cer în care se pierde. Câte povesti… Cine stie? Poate că la noapte va ninge… Dacă nu…până la Revelion… Un ceai cald, un vin fierbinte, un lemn pe foc si oameni dragi lângă noi… Ce simplu e uneori să fim fericiti! Vă doresc sărbători fericite!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. […] Crăciun în Codlea Sun Dec 26, 2010 17:35 pm E Crăciun si e duminică… Drumul spre biserică e atât de plăcut… Merg agale pe străzile orasului si nu pot să nu le admir. Nu sunt născut aici si mai am încă privilegiul de a privi urbea cu admiratia unui om care nu e de-al locului. Andrei Plesu spunea că  „numai străinul e degustător. Căci el nu leagă ceea ce […] […]

    • foarte frumos,,noroc cu voi asa ne simtim mai aproape de casa si noi . va urez un craciun fericit la toti codlenii care sunt plecati in toate tarile din lume ,va urez multe salutari din partea unei codlence . carmina

  2. Da, foarte frumos. Imi si imaginam acele case in drumul catre biserica, trotuarul, bordura.. si clopotele bisericii din departare… Serios am pus de un ceai dupa ce am citit, Codlea este un oras special cu oameni deosebiti, la fel cum dorul celor plecati in strainatate este mai mare decat dorul celor de acasa, oricat de mult ar iubi orasul… Si… da, mi-a placut tare mult cum a surprins Claudiu fericirea momentului, a Craciunului intr-o zi de duminica. Sarbatori cu bine si voua,Carmina, celor departe de casa, ce simtiti romaneste si cu dragoste de Codlea.

Comments are closed.