…respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale ”

Parlamentul European, Rezoluţie, 11 iunie 1986

O definiţie larg acceptată a violenţei domestice (din punct de vedere clinic) este aceea formulată de Stark si Flitcraft: ”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

Se numeşte „violenţa în familie” orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua diverse forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Toți experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa în familie este un fenomen cu largă răspândire, cu mult mai mult decât arată sondajele, multe din fapte nefiind raportate poliţiei sau spitalelor.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă un stigmat social și în acelaşi timp victimele își asumă de obicei o culpă care le face să se izoleze (ex. soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată mărturisi suferinţa şi eventual să poată primi un sprijin).

Influenţele violenței în familie asupra dezvoltării copiilor sunt dramatice

Creşterea copiilor, funcţia principală a familiei, în cazul existenței violenței în familie este distorsionată având consecinţe dramatice în viitor. Conform cercetărilor , trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor .

Într-o familie marcată de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate deoarece funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite.

Majoritatea mamelor victime ale violenței în familie sunt mai puțin capabile să asigure nevoile de bază ale copilului/copiilor (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică și psihică) sau să protejeze copilul/copiii de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Ele sunt copleșite de rușine pentru ceea ce li se întâmplă, marcate de eșecul în relația de cuplu, marcate de teroare, autoacuzatii, aproape incapabile de a mai juca vreunul din rolurile impuse de viața de familie în mod normal.

În atmosfera de violenţă, copilul este cel mai adesea neglijat, expus și vulnerabil,  într-o singurătate umplută doar de ţipetele celor din jur. Această situaţie este probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Acești copii prezintă:

• Probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă;
• Probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;
• Probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor;
• Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna;
• Probleme şcolare – neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;
• Identificare cu eroi negativi.

Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei.

Deşi incidenţa fenomenului este în scădere, se manifestă o acutizare a lui, în sensul creşterii intensităţii violenţei (acte de cruzime).

Numărul mare de copii victimizaţi în familie dar şi violenţe crescute între concubini, care în prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, nu beneficiază de statutul de „familie”.

Din mai, victima violenței în familie poate solicita ordin de restricție care să-l evacueze pe agresor de la domiciliul comun

Avocat Mirela Oprea, sursa Avocatnet.ro

Actul normativ care modifică Legea privind violența în familie a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 165, din 13 martie 2012 și va intra in vigoare la 60 de zile de la publicare. Noile reglementări stabilesc că inclusiv actele de gelozie sau izolarea victimei de familie și prieteni pot constitui acte de violență, iar victima poate să ceară, în aceste cazuri, ordin de restricție față de agresor.

Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 217/ 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 165, din 13 martie 2012, și instituie o serie de măsuri menite să asigure victimei dreptul la demnitate ți viață privată.

Violența în familie reprezintă, în condițiile legii, „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru ale aceleiași familii”.

De asemenea, legea adoptată recent de Parlament prevede că violența în familie reprezintă „inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.

Formele de violență și drepturile victimei

Dacă până acum nu era foarte clar ce înseamnă violența în familie sau ce drepturi există pentru victime, noile prevederi legale stabilesc atât formele sub care se manifestă violența, cât și faptul că victima are dreptul la respectarea personalității, a demnității și a vieții sale private.

Astfel, au fost introduse 3 articole noi, ce reglementează formele de manifestare a violenței, „definițiile” membrului de familie si drepturile victimei.

Potrivit articolului 2¹ nou- introdus, violența în familie se poate manifesta prin violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.

Mai exact, inclusiv actele de gelozie și izolarea persoanei de familie, comunitate sau prieteni constituie acte de violență. De asemenea, interzicerea activității profesionale, impunerea voinței, provocarea de stări de tensiune și suferință psihică, controlul vieții personale, privarea de mijloace economice sau interzicerea accesului la valorile culturale, etnice sau religioase sunt considerate ca fiind acte violente.

Până acum, prin membru de familie se ințelegea soț/ soție sau rudă apropiată. Noile prevederi legale stabilesc însă, că membru de familie poate fi considerat chiar și fostul soț/ fosta soție sau cel cu care se conviețuiește, chiar și în afara căsătoriei.

Articolul 2² prevede că prin membru de familie se inteleg:

• Ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
• Soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
• persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
• tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile față de persoana copilului;
• reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

Referitor la drepturile victimei, acestea sunt reglementate de articolul 2³, ce stabilește că victima are dreptul la:

• la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private;
• la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
• la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale;
• la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită;
• la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

Adăposturile, o soluție pentru victimele violenței în familie

Potrivit noilor prevederi legale, există mai multe tipuri de unități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, ce oferă gratuit servicii sociale:

a) centre de primire în regim de urgență;
b) centre pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;
c) centre de recuperare pentru victimele violenței în familie;
d) centre de asistență destinate agresorilor;
e) centre pentru servicii de informare și sensibilizare a populației.

Centrele de primire în regim de urgență, denumite și adăposturi, sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, ce asigură gratuit și pe o perioadă determinată, protecție, găzduire, îngrijire și consiliere victimelor violenței în familie.

Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgență sau cu aprobarea scrisă  a directorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca masură de protecție.

Legea stipulează că agresorilor le este interzis accesul în incinta adăpostului, iar locația acestuia este secretă pentru public. În cazul în care agresorul încearcă să pătrundă în locuința în care se află victima, acesta va fi sancționat cu amendă între 500 și 1.000 de lei.

De asemenea, Articolul 29, alin. (1) din lege stabilește că refuzul primirii în locuință sau refuzul de a acorda îngrijire medicală gratuită victimei se pedepsește cu amendă intre 1.000 si 5.000 de lei, fiind categorisite drept contravenții.

În vederea procurării de informații sau solicitării de asistență socială sau consiliere, victima poate apela la centrele pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Acestea sunt, conform legii, „unități de asistență socială în regim de zi, cu sau fără personalitate juridică, care asigură asistență socială, consiliere psihologică, juridică, precum și informarea și orientarea victimelor violenței în familie”.

Ordinul de protecție – cine îl emite și ce presupune?

Noile reglementări introduc ordinul de protecție, astfel că victima violenței în familie poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție și restricție față de agresor.

Cererea pentru emiterea ordinului de restricție va fi depusă fie de victimă, fie de reprezentantul legal, și doar la judecătoria de care aparține victima cu domiciliul sau reședința.

Capitolul VII al legii, „Ordinul de protecție”, stabilește că instanța poate dispune evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei (chiar daca acesta este proprietarul locuinței), interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu victima, dar și suportarea, daca este cazul, a chiriei sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima locuiește.

Daca va considera necesar, instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda efectuarea unui tratament sau a altor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În cazul în care, în condițiile legii, sunt încălcate măsurile dispuse de instanță prin ordinul de restricție, se va considera infracțiune de nerespectare a hotărârii judecatorești, iar agresorul riscă între o lună și 12 luni închisoare. Răspunderea penală poate fi înlăturată doar de împăcarea părților, însă, în caz de condamnare, executarea pedepsei nu va putea fi suspendată condiționat.

Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție este stabilită de judecator și nu poate depăși 6 luni de la data emiterii ordinului, doar în cazurile în care hotărârea nu cuprinde o mențiune cu privire la intervalul de timp.

Legea mai prevede că, la expirarea duratei ordinului de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, daca aceasta consideră că este în pericol în lipsa măsurilor de protecție.

Ce obligații au autoritățile locale?

O nouă reglementare a legii este legată de obligații. Autoritățile administrației publice centrale și locale, care „au obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței în familie și pentru preîntâmpinarea unor situații de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenței în familie”.

Totodată, acestea trebuie să informeze victimele cu privire la:

• organul de urmărire penală la care pot depune plângere,
• condițiile și procedura pentru acordarea asistenței juridice gratuite,
• dreptul la asistență juridică și instituția unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept.
• Instituțiile și organizațiile neguvernamentale (ONG) care asigură consiliere psihologică și asistență sau chiar protecție a victimei;
• procedura de acordare a compensațiilor financiare de către stat.

Violența în familie, inclusă în strategiile de dezvoltare regionale și județene

Autoritățile administrației publice locale (APL) au obligația de a include problematica prevenirii și combaterii violenței în familie în strategiile și programele de dezvoltare regională, județeană și locală și de a înființa și susține înființarea de unități cu rol în prevenirea violenței.

De asemenea, APL-urile vor elabora și implementa proiecte în acest domeniu și vor suporta din bugetul local, în cazurile sociale grave, cheltuielile cu întocmirea actelor juridice și cu obținerea certificatelor medico-legale pentru victime.

Ca măsură suplimentară, la nivelul județelor și sectoarelor Municipiului București se vor înființa, pe lângă direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), echipe intersectoriale, ce vor avea rol consultativ și vor propune măsuri de îmbunatățire a activității în domeniu.

Aceste echipe vor fi formate din câte un reprezentant al poliției, jandarmeriei, direcției de sănătate publică, al DGASPC, al unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și al ONG-urilor active în domeniu.

La nivelul Ministerelor, autoritatea ce elaborează politicile de asistență socială este Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS).

Cu sprijinul altor ministere, precum Ministerul Administrației și Internelor (MAI) sau Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), MMFPS va încerca să integreze victimele pe piața muncii și va difuza materiale documentare privind cauzele și consecințele violenței în familie.

Un rol important în diseminarea informațiilor îl va avea și MECTS, care va realiza programe educative pentru părinți și copii, în vederea prevenirii violenței în familie.

Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a fost adoptată de deputați (forul legislativ decizional) în data de 28 februarie 2012, cu 166 voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și două abțineri.

Ulterior, actul normativ a fost promulgat de președintele Romaniei, Traian Băsescu în data de 8 martie și a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 165, din 13 martie 2012. Legea va intra în vigoare în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Articol realizat de Vali Zăvoianu