Vaccinul a ajuns și la Brașov. Andreea Moldovan, managerul de la infecțioase, primul om care s-a vaccinat

0
2.676 vizualizari
views

Andreea Moldovan este primul medic din Brașov și director medical la Spitalul de Boli Infecțioase, care s-a vaccinat în dimineața zilei de 27 decembrie.

La Spitalul de Boli Infecțioase Brașov au ajuns 100 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din cele 10.000 care au ajuns în țară, astfel că marea majoritate a medicilor din spital se va vaccina. Cea de-a doua tranșă de doze urmează să fie livrată peste trei săptămâni.

”Am așteptat acest moment de când a început pandemia în România, din luna martie. Consider că este un moment istoric, poate pare un cuvânt mare, dar nu este suficient pentru a exprima ceea ce simt. Sunt conștientă că suntem toți vulnerabili în fața bolii, am văzut din păcate multe forme severe de boală sau forme cu sfârșit letal pe care nu am reușit să le întoarcem din drum, din păcate. Îmi e teamă, nu neapărat pentru mine, ci pentru cei din jur, astfel încât consider că sunt datoare să mă protejez pe mine ca să-i protejez și pe ceilalți”, a afirmat dr. Andreea Moldovan.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ