Municipiul Codlea a lansat oficial un nou proiect pe fonduri europene în cadrul conferinței de presă din această săptămână de la Casa de Cultură. Pentru cititorii noștri am aflat că proiectul se adresează de această dată comunităților marginalizate din municipiul Codlea, altele decât cea din cartierul Mălin. Proiectul se va derula pe o perioadă de 6 luni, iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 221.482,86 lei din care:
- 215.607,63 lei valoare eligibilă nerambursabilă (206.783,67 lei din Fondul Social European și 8.823,96 lei din Bugetul Național);
- 5.875,23 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului și partenerilor.
În cadrul conferinței de marți, 10 octombrie, s-a discutat despre importanța accesării fondurilor pentru reducerea numărului de comunități marginalizate, despre implicarea factorilor de decizie, dar și a societății civile. Au fost prezenți primarul Cătălin Muntean și viceprimarul Cîmpeanu Mihai, dar și echipa implicată în implementarea proiectului. Se remarcă de asemenea o deschidere mult mai mare din partea administrației vis-a-vis de mijloacele de comunicare și transparența în raport cu cetățenii săi.
Obiectivul general al proiectului este elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) a Municipiului Codlea, prin activități de constituire a unui GAL (Grup de Acțiune Locală) conform cerințelor DLRC (Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității), prin activități de identificare a zonei urbane marginalizate și delimitare a acesteia, dar și prin activități necesare elaborării strategiei, activități de animare, facilitare, implicare, mobilizare și consultare a comunității urbane marginalizate vizate.
Prin elaborarea unei SDL (Strategii de Dezvoltare Durabilă) se poate obține ulterior finanțare pentru implementarea măsurilor necesare pentru populația din ZUM (Zonă Urbană Marginalizată) în valoare maximă de 7 milioane de euro.