Un grup de codleni în Țara Sfântă

0
626 vizualizari
views

Inițiativa a fost a Sindicatului Liber al Pensionarilor din Codlea și în mod special a doamnei Moisescu Rodica, membru în Biroul de conducere al filialei locale. În numele participanților, și al meu personal, îi mulțumesc pentru toată strădania pe care a depus-o, îi urez multă sănătate și succes în alte și alte asemenea acțiuni.

Am plecat de la Otopeni, pe data de 8 martie, cu o modernă aeronavă a unei companii de zbor israeliene. Am decolat la orele 21.30 și la câteva minute după miezul nopții am aterizat cu bine pe elegantul și modernul aeroport Ben Gurion din Tel-Aviv. Acolo am fost așteptați de un autobuz care, în aproximativ două ore, ne-a dus la Bethlehem. Era târziu, spre dimineață.

Voi încerca să vă dezvălui îndemnul care ne-a mânat spre Țara Sfântă: o mare încărcătură de credință, o și mai mare dragoste și încredințare creștină în ce privește problemele mântuirii și vieții ce va să vină, prezentând în continuare, pe scurt, locuri importante pentru un bun creștin, vizitate pe parcursul celor aproape opt zile cât am vizitat Israelul.

BETHLEHEM – locul în care, conform prezicerilor din Vechiul Testament, s-a născut Cel care a șters păcatele omenirii, Fiul lui Dumnezeu, pregătind viața de veci. Localitatea nu are astăzi mai mult de 40.000 de locuitori. Renumită în lumea întreagă, numele ei înseamnă ,,casa pâinii”, în ebraică. La Bethlehem a fost uns regele David și tot aici s-a născut Iisus. Biserica Nativității este vizitată de mii de oameni în fiecare an.

IERUSALIM – o poartă către istorie și credință. Așezat pe terenurile muntoase ale Iudeii, orașul a fost la început o fortăreață canaanită. Armatele regelui David cuceresc cetatea în jurul anului 1000 î. Hr. Solomon construiește aici primul templu, distrus de babilonieni în anul 586 î. Hr.. Regele Cirus le dă voie evreilor să se întoarcă, iar Irod cel Mare reconstruiește templul mai impresionant, pentru a fi distrus din nou de Titus, în anul 70 d. Hr. După 4000 de ani de existență încep să se construiască locuințe și în afara cetății.

Astăzi Ierusalimul freamătă de viață. Temple, biserici, sinagogi, minarete. L-au cucerit: asirieni, babilonieni, greci, romani, bizantini, arabi și cruciați. Istoria acestui oraș a fost scrisă cu sânge și piatră, el devenind simbolul celor mai mari trei religii monoteiste ale lumii. Orașul Sfânt oferă creștinilor numeroase atracții: Biserica Sfântului Mormânt, Zidul Plângerii, Dealul Golgota, Muntele Măslinilor, Via Dolorosa.

Este neapărată trebuință să facem apel la valoarea de simbol și de însemnătate a munților din locurile sfinte. Pe muntele Sinai, Moise a primit Tablele Legii. Pe muntele Tabor, Mântuitorul a adus lumii Schimbarea la Față.Mai sunt și alte ,,înălțimi” importante: Muntele Fericirilor, Muntele Măslinilor, Muntele Carmel…

NAZARETH – orașul se poate lăuda astăzi cu cea mai numeroasă populație de arabi creștini din Țara Sfântă. Cel mai neștiut monument creștin este Biserica Bunei Vestiri. În acest loc i s-a arătat Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, ea acceptând să poarte în pântece pe Mesia. În aramaică, numele localității semnifică ,,o cetate de veghe”.

Râul Iordan izvorăște din patru izvoare, în Muntele Hermon. Călătoriile spre Ierusalim trec toate prin Valea Iordanului, apele curg spre lacul Tiberiada (Marea Galileii) și se pot practica sporturi nautice. Se varsă în Marea Moartă. Deși este un râu mic, Iordanul deține un rol important în istoriile biblice. Aici a fost botezet Iisus.

IERIHON – este cea mai veche cetate înconjurată de ziduri cunoascută pe pământ. Aflat în apropierea Mării Moarte, vechi de 8000 de ani, ,,orașul celor 1000 de palmieri” este situat la cel mai jos nivel, cu 200 de metri sub acela al mării. Aici, Zaharia cel scund s-a cățărat într-un dud să-l vadă pe Mântuitor trecând, rădăcina copacului se află protejată sub sticlă în curtea bisericii.

CANA GALILEEI este localitatea unde Iisus Hristos a călătorit cu primii săi ucenici și unde a înfăpuit prima sa minune. Acum, Cana este un mare oraș comercial plin de edificii.

CAPERNAUM – după alegerea primilor ucenici și după nunta de la Cana, Iisus s-a așezat în acest oraș, pe malul Mării Galileea. Așezarea a rămas liniștită, permițând creștinilor  să reflecteze la cele sfinte.

Vizita făcută de codleni pe meleagurile unde a umblat și a propovăduit Mântuitorul va fi descrisă cu mult mai multe amănunte într-o carte dedicată evenimentului.

Codlea, de Sfintele Paști ale anului 2012, Tudor PĂUN.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ