Tinerii din Vulcan vor să se implice în promovarea localității

0
2.399 vizualizari
views

Suciu George Horațiu din comuna Vulcan, președinte al Clubului Sportiv din Vulcan și director al Căminului Cultural din localitate a luat decizia de a se implica și în viața politică după ce în ultimii ani a făcut numeroase demersuri în dezvoltarea comunei prin activitățile sportive, dar și culturale, pentru care a avut și foarte multe realizări.

Cunoscut de toți tinerii din Vulcan, Suciu Horațiu și-a obținut notorietatea prin sport în special, având susținerea comunității în proiectele destinate tinerilor.

Horațiu vrea o schimbare reală a principiilor de dezvoltare a comunității și vine cu o abordare directă în acest sens. Primul proiect pe care dorește să îl implementeze este cel al educației tipurii prin inființarea unei creșe. În Vulcan sunt foarte multe familii de tineri cu copii mici, iar sprijinul ar trebui să vină din partea administrației locale.

Un al doilea proiect este cel legat de transportul metropolitan pentru comună. Cel actual se află într-o stare de degradare accentuată, iar cazurile în care oamenii sunt nevoiți să stea de cele mai multe ori la ocazie sunt foarte cunoscute.

Din punct de vedere al dezvoltării culturale, Horațiu Suciu consideră că Vulcanul are oportunități prin specificul tradițional al zonei. Mai mult de atât, comuna are obiective turistice care pot fi puse în valoare, așa cum este Biserica Săsească, obiectiv care poate fi inclus în circuitul turistic național.

De asemenea, comuna Vulcan dispune de lacuri și bălți piscicole care au un real potențial în vederea organizării de competiții pentru pescuitul sportiv și atragerea de turiști.

Horațiu Suciu candidează la funcția de consilier local pentru Vulcan și Colonia 1 Mai, alături de o echipă de tineri din partea PMP (Partidul Mișcarea Populară) și are susținerea organizației județene și a viceprimarului Brașovului, Mihai Costel.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic