Tarife mai mari, în acest sezon, în Poiana Brașov

0
0 vizualizari
views

Schi în Poiana Brașov – „Miercurea brașovenilor“ și utilizarea punctelor din sezonul trecut

În urma discuțiilor cu operatorul privat de transport pe cablu, tarifele vor fi ajustate, în medie, cu 7,5%, sub coeficientul de inflație din acest an.

Unele dintre proiectele pe care consiliul local le va dezbate în ședința de săptămâna viitoare sunt cele referitoare la următorul sezon de schi din Poiana Brașov, respectiv aprobarea tarifelor și a facilităților pentru următorul sezon de schi. Primarul George Scripcaru le va prezenta consilierilor locali o propunere care prevede continuarea programului „Miercurea brașovenilor“, program prin care persoanele cu domiciliul în municipiu Brașov beneficiază de tarife reduse la jumătate în fiecare zi de miercuri. O altă facilitate propusă este ca punctele neutilizate în sezonul trecut să poată fi utilizate și în acest sezon, ținând cont că precedentul sezon s-a încheiat mai repede, la sfârșitul lunii martie.

Conform proiectului de hotărâre privind facilitățile care se vor acorda în sezonul de iarnă 2024 -2025 la transportul pe cablu („Miercurea brașovenilor“), cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

De asemenea, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, după caz, vor beneficia de o reducere cu 10% a tarifului pentru cartela urcare-coborâre. Ei vor primi sprijin din partea personalului deservent pentru accesul în siguranță la instalațiile de transport pe cablu. De asemenea, se vor asigura condiții pentru acces în siguranță pe anumite sectoare de pârtii a persoanelor cu handicap, cu sprijinul și sub supravegherea personalului școlii de schi Ana Teleferic.

Totodată, prin proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor de acces se propune consiliului local aprobarea prelungirii valabilității pentru sezonul 2024 – 2025 a cartelor achiziționate în sezonul 2023 – 2024 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile.

Tarifele pentru noul sezon, în urma discuțiilor cu operatorul privat Ana Teleferic, cel care deține majoritatea sistemelor de transport pe cablu din Poiana Brașov, vor fi ajustate cu o medie de 7,5%, ceea ce face din Poiana Brașov cea mai atractivă destinație de schi din România nu doar datorită domeniului schiabil și sistemelor de transport pe cablu, ci și printr-unul dintre cele mai mici costuri pentru transportul pe cablu.

Consiliul Local se va întruni în ședință ordinară în data de 28 noiembrie.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ