Poliţiştii sunt beţivi şi nenorociţi. Declaraţia îi aparţine chiar şefului Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa. El i-a atacat foarte dur pe poliţişti, la Cluj, şi a spus că acesta este un moment prielnic ca instituţia pe care o conduce să scape de poliţiştii beţivi şi nenorociţi.
Afirmaţiile şefului Poliţiei Române i-au supărat pe poliţişti, mai ales pe cei care stau în stradă. Aceştia spun că nu ştiu ce să mai facă să răspundă cât mai prompt la solicitările cetăţenilor şi să facă şi economie de combustibil. În opinia lor, declaraţiile şefului de la Bucureşti nu fac decât să-i instige pe infractori împotriva oamenilor legii.
Chestorul Liviu Popa a anunţat că proiectul de reorganizare al poliţiei ar putea însemna şi disponibilizări în rândul poliţiştilor. Degajat, şeful Poliţiei Române a spus că, din punctul său de vedere ar vrea să se facă disponibilizări. „Este un moment prielnic de modernizare a poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc. Avem suficienţi poliţişti beţivi şi desfrânaţi.
Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afara din poliţie“, a spus şeful IGPR, chestorul Liviu Popa. Şeful Poliţiei Române a mai precizat că potrivit unui barometru de opinie, realizat în noiembrie 2010, încre-derea populaţiei în poliţie a scăzut. „Cei care fac poliţia de ruşine ar trebui să plece. Avem peste 7.000 de poliţişti cercetaţi prealabil şi sancţionaţi disciplinar. O parte din ei, în jur de 2.000, sunt sancţionaţi de cel puţin două ori de la apariţia statutului poliţistului. Nu este cazul de 7.000 de disponibilizări.
Se va face o analiză transparentă şi obiectivă în cazul tuturor angajaţilor“, a mai spus chestorul Liviu Popa. Acesta a adăugat că instituţia pe care o conduce are toate resursele de care are nevoie, dar, că peste tot în lume, poliţiştii vor să meargă doar cu maşină şi că au uitat că patrularea se face pedestru. Potrivit lui Liviu Popa, dacă o maşină are nevoie de 500 de litri, atunci va primi 500 de litri, dar atunci va trebui să îşi dovedească eficienţa.
Şeful poliţiei spune că dacă o maşină are nevoie de 500 de litri de benzină îi poate avea, iar poliţiştii din stradă spun că nu primesc nici măcar 100 de litri de benzină pe lună, cantitate care nu le ajunge. Asta înseamnă că patrulează mai puţin şi folosesc autoturismele din dotare mai ales pentru a interveni la solicitările venite pe 112.
Sursa: hellosm.ro