Se schimbă strategia la Ministerul Educației. Nota 5 e istorie! Norma a devenit nota 7

0
167 vizualizari
views

Nota 5, folosită până acum ca barem la raportările inspectoratelor școlare către Ministerul Educației, a fost înlocuită de nota 7.

Este pentru prima oară când Ministerul raportează rezultatele elevilor la nota 7 și nu nota 5, ca până în prezent.

Școlile vor fi monitorizate, adică inspectate și controlate dacă au avut rezultate sub nota 7 la simularea din februarie a elevilor de clasa a VIII-a, și dacă duc la îndeplinire planurile de intervenție propuse, reiese din raportul ISMB. În document se recomandă școlilor “ore de pregătire suplimentară, diferențiat, cu o atenție deosebită direcționată către elevii care nu au obținut nota 7”.

De precizat, că la Evaluarea Națională nu există promovabilitate, fiind o evaluare a competențelor absolvenților a 9 ani de școală. Evaluarea Națională nu este condiția de intrare la liceu, elevii putând ajunge la liceu și fără acest examen, dar EN stabilește o ierarhie pentru repartizarea computerizată a elevilor la liceu, pe baza opțiunilor acestora.

Potrivit surselor Edupedu.ro, nota 7 pentru intervențiile remediale în școli ar fi fost decisă de Ministerul Educației în mod arbitrar, fără vreo explicație.

Ministrul Educației, a declarat că școlile cu o medie a rezultatelor sub 7 la simularea Evaluării Naționale 2024 vor avea un plan dedicat de intervenție, care va fi monitorizat prin procesul de inspecţie. Deca nu a fost nici întrebată și nici nu a spus din proprie inițiativă de ce acest prag și de ce nu altul.

 

Sursa: edupedu.ro

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ