Sanctuarul Libearty are încă o familie de ursuleți

0
251 vizualizari
views

Sanctuarul Libearty este de azi-noapte casă pentru încă o familie de ursuleți. Mama și cei doi pui ai săi au fost capturați aseară de autoritățile locale din Brașov. Familia a fost prinsă cu ajutorul unei cuști – capcană în care urșilor le fusese lăsată mâncare, acționată manual pentru a nu risca rănirea vreunuia dintre cele trei animale.

Ursoaica și puiuții au fost apoi tranchilizați și transportați cu ajutorul Ambulanței AMP în Sanctuarul de la Zărnești. La sosire, ursoaica a fost imediat controlată de medicul veterinar, vaccinată și deparazitată. Are o luxație mai veche la membrul drept față, iar aceasta a provocat blocarea articulației superioare. Încheietura inferioară pare și ea afectată, însă nu la fel de grav.

De asemenea, are o rană superficială în partea superioară a aceluiași picior care a fost curățată și dezinfectată. Din păcate, dizabilitatea căpătată la picior este una cu care ursoaica va rămâne pe viață și nu există tratament pentru o astfel de situație în cazul animalelor sălbatice. Deocamdată, familia de urși va rămâne în zona de carantină a Sanctuarului, urmând ca zilele următoare, după o primă etapă de acomodare, cei trei să fie eliberați într-unul dintre țarcurile speciale din Sanctuar.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ