S-au împlinit 7 ani de la redeschiderea Spitalului Codlea

0
3.442 vizualizari
views

Au trecut 7 ani de când cetățenii municipiului au cerut și au obținut redeschiderea spitalului din Codlea, închis în mod abuziv și nejustificat de către autoritățile de la București. În urmă cu 7 ani doar vocea străzii a fost cea care a readus printre cei vii spitalul muribund, spital care la acest moment deservește nu doar municipiul Codlea, ci și localitățile limitrofe. Unul dintre principalii amfitrioni a fost cunoscutul activist Erwin Albu, care s-a luptat alături de oameni împotriva unui sistem. Pe de altă parte, un factor important a fost și managerul de atunci și acum al spitalului, dr. Claudia Coste, care a făcut toate diligențele în privința salvării spitalului de la Codlea. 

Făcând o scurtă retrospectivă, ar fi interesant să ne întrebăm unde erau la acel moment ”codlenii” care acum se erijează în salvatori USR-iști ai dreptății și drepturilor civile. Prin ce cotloane și depărtări își duceau traiul la căldură, când manifestanții înghețau de frig în fața spitalului cerând dreptate? 

Felicitări oamenilor de rând, celor care s-au unit ca o forță de sine stătătoare și care au înțeles că forța civică poate fi o armă foarte puternică dacă scopul este unul just. Felicitări celor care au înfăptuit redeschiderea spitalului codlean. 

P.S. Un material ca cel de mai jos nu veți vedea pe grupurile de socilizare ale cârcotașilor, pentru că ei stăteau ascunși pe atunci. 

Manifestatie de sustinere a Spitalului Codlea

Priveghi la Spitalul din Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic