Aseară, în jurul orelor 22:00, tinerii care au ales ca loc de distracţie Clubul Medieval din Codlea, au fost întâmpinaţi cu avertismente din partea celor două animatoare poliţist, care le-au pus în vedere că dacă nu se vor distra, le vor fi aplicate binecunoscutele mijloace de imobilizare (cătuşe). Cei care au dansat pe ritmurile celor doi Deejay care au încins atmosfera la Police Party, au fost “amendaţi” cu băuturi răcoritoare şi shot-uri din partea casei. Petrecerea a fost una dintre cele mai reuşite şi a ţinut până dimineaţă, au declarat organizatorii.
Police Party – Album foto
Ce poze „incriminatorii” , felicitari celor de la Club Medieval pentru initiativa !
Ce tare stirea fratele meu, am crezut ca au pus catusele primarului pentru treaba cu parcarile sau ca au amendat consilierii. Nu m-am gandit o clipa ca e despre distractie cand am citit pe facebook. :)))))))
Comments are closed.