Programul Start-up Nation are nevoie de susţinere şi nu de sabotare. De la lansarea ideii în programul de guvernare PSD, apoi pe tot parcursul unei dezbateri naționale fără precedent pe regulile de accesare a programului, în fiecare zi a sesiunii de depunere a proiectelor și evident, acum, în lunile în care cei circa 100 de funcționari ai ministerului muncesc pentru a evalua și contracta miile de planuri de afaceri, se încearcă transmiterea unor mesaje descurajante, crede parlamentarul PSD Roxana Mînzatu.
“Sunt convinsă că antreprenorii care au depus proiecte cunosc deja acest lucru, este un program care decurge normal, conform calendarului de implementare. Încă se mai evaluează planuri de afaceri, se ajunsese săptămâna trecută la un număr de 4424 de dosare parcurse. Termenul asumat public este 29 septembrie şi va fi respectat. La fel şi angajamentul de a oferi ajutorul financiar nerambursabil de până la 200.000 de lei, scopul Start-up Nation. Vor fi semnate acordurile de finanțare pe o durată de patru ani, un an pentru implementarea proiectului și încă trei pentru monitorizarea firmei beneficiare. Bani sunt, aşa că totul decurge normal.”, arată deputatul social-democrat.
La prima rectificare bugetară a anului 2017, aprobata ieri, circa 250 milioane lei au fost alocați în plus Ministerului pentru Antreprenoriat, cel care gestionează programul Start-Up Nation. În funcție de tabloul final al planurilor de afaceri aprobate, Ministerul va mai primi fonduri pentru a finanța necesarul prevăzut de firme, în graficul propus pentru trimestrele III și IV ale anului 2017. În plus, Ministerul este în curs de a atrage cele 109 milioane euro – fonduri europene disponibile printr-o linie de finanțare necompetitivă. O parte din bugetul Start-up Nation va proveni din Programul Operaţional Capital Uman. Ministerul va recupera o parte din sumele pe care le cheltuie acum de la buget din fondurile europene accesate în sistem noncompetitiv.
„Totul a fost gândit foarte riguros, fiecare etapă, fiecare scenariu. Cam jumătate dintre beneficiari au apelat de la bun început la credite punte. Ceilalţi au ales, fie solicitarea unor plăți în avans prin mecanismul numit ”cerere de plată” urmat de realizarea cererii de rambursare, fie să ceară rambursarea cheltuielilor făcute din resursele proprii ale antreprenorilor. Bani sunt, nu trebui descurajaţi aplicanți buni să depună proiecte și nici micile firme să devină furnizoare ale start-up-urilor ce vor primi fonduri. Start-up Nation are viitor, iar economia se poate baza pe efectele pozitive ale implementării programului”, crede Roxana Mînzatu.
Potrivit deputatului braşovean, fiecare leu investit în Start Up Nation se multiplică de câteva ori, iar mediul de afaceri autohton va avea numai de câștigat din reușita acestui program. De aceea, este foarte important orice manifestare publică în sprijinul acestui program de finanțare, care nu este doar despre cei peste 9000 de beneficiari şi despre cei peste 15000 de locuri de muncă ce vor fi create. Bugetul alocat programului va ajunge în mare parte la alte companii, cele care vor furniza diversele bunuri, echipamente, tehnologii și soluții IT firmelor care au câștigat finanţarea. În plus, consideră Roxana Mînzatu, “România antreprenorială” poate fi un obiectiv de țară, iar programul Start Up Nation, inițiat de guvernul PSD, este un pas în această direcție.