România a ieșit din topul celor mai bune universități din lume, pentru prima dată în ultimii 6 ani

0
145 vizualizari
views

În prezent, România nu mai are nicio universitate clasată în topul celor 1.000 de instituții universitare cu cel mai înalt prestigiu la nivel mondial. În ultimii ani, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a fost singura universitate din România prezentă în clasamentul realizat de Shanghai Ranking Consultancy, numit „Academic Ranking of World Universities” (ARWU).

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu se mai numără printre cele 1.000 de universități cu cele mai ridicate standarde educaționale în lume. UBB a obținut performanța de a se clasifica prima în România în 2017 și a reușit să se mențină în cadrul acestui top timp de doi ani.

Universitatea Babeș-Bolyai a transmis un comunicat de presă, după apariția topului internațional Shanghai (ARWU). Potrivit instituției, există „erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, în urma cărora România nu se mai regăsește în clasament.

Noi am păstrat în țară arhitectura academică stabilită de reforma comunistă din 1948. Spre exemplu, dacă din universitățile tradiționale nu se separa atunci medicina sau dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluția din 1989, astăzi România avea cel puțin trei universități în acest ranking (…)”, arată rectorul UBB, Daniel David. El susține că a avertizat asupra acestui aspect de ani buni, dar nu s-au luat măsuri.

„(…) Vorbim uneori în programele guvernamentale de concentrări academice, dar când este să unim universități sau universități cu institute găsim mereu contraargumente (cele mai multe puerile la o analiză serioasă), adesea pentru protejarea unor interese locale sau personale.(…)UBB nu a fost susținută absolut deloc specific pentru a se menține în rankingul Shanghai global (a fost susținută, la fel ca celelalte universități, doar pentru prezența în unele domenii din acest clasament). Mai mult, toată filosofia finanțării, inclusiv a finanțării competitive, nu a fost niciodată gândită în logica de a susține simultan atât intrarea mai multor universități românești în clasamente (obiectiv corect! (…)”, se mai arată în comunicat.

Studiul care clasează cele mai prestigioase universități din lume ia în calcul mai multe criterii, cu diferiți indicatori, în funcție de care se realizează clasamentul:

– numărul absolvenților și al angajaților universității care au obținut premii Nobel sau Fields (premiul internațional acordat pentru performanța în matematică);

– numărul articolelor științifice publicate în reviste de specialitate;

– numărul de cercetători citați în lucrări de specialitate care provin din aceste universități;

– performanța înregistrată „per capita”;

– calitatea educației.

Autorii clasamentului precizează că au fost luate în calcul 2.500 de universități din lume, însă a fost publicat topul primelor 1.000.

Începând cu 2017 și până în 2022, UBB a apărut constant în clasament, între locurile 800-900.

În 2018 și 2019 și Universitatea din București (UB) a fost prezentă în top, în ultima parte a acestuia.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic