Retrospectivă 2013 – Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei

1
758 vizualizari
views

A mai trecut un an, iar bilantul acțiunilor de voluntariat pe anul 2013 în care au fost implicați membri ai Asociației Pentru Înfrumusețarea Codlei este unul bun, cu realizări frumoase.

sanius

Anul 2013 a debutat încă din primele zile pentru Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei,

Zeci de copii însoțiți de părinți, dar și tineri, au dat curs invitației noastre de a se alătura în ziua de sâmbătă, începând cu orele 13:00, la săniuș, în livada cu meri de pe maialul codlean. Cu sănii, bob sau saci de nylon umpluți cu zăpadă, aceștia s-au bucurat de o zi frumoasă de iarnă înainte de începerea școlii.

Cei mai nerăbdători ne-au întrebat când apar clătitele calde promise, iar în jurul orelor 15.00, partenerul Asociației Pentru Înfrumusețarea Codlei (Codlea Info) la această acțiune, firma Royal Catering din Codlea, și-a făcut apariția cu cele mai gustoase clătite și o oală mare de ceai fierbinte cu portocale. (vezi aici)

powerfit codlea

Ne-am alăturat convenției Power Fit, care s-a dovedit a avea un real succes la Codlea,

Un altfel de eveniment sau mai bine spus un eveniment al oamenilor care înțeleg că sportul și mișcarea înseamnă sănătate, viață. În câteva cuvinte, la Convention Power Fit organizat de către Power Gym Codlea, au participat aproximativ 50 de persoane care și-au lăsat grijile, urgențele sau plictiseala de sâmbătă acasă și au dat curs invitației de a lua parte la eveniment. (vezi aici)

Street-Dance-Codlea-2013-10

Pentru că iubim street-dance-ul si talentul acestor tineri minunați, am susținut Anturaj Crew,

Concursul a avut ca scop atât promovarea tinerelor talente din judetul Brașov în arta hiphopului , cât si promovarea orasului în sine avand în vedere că Trupa Anturaj Crew și Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei au fost gazda evenimentului și organizatori în acest an la Codlea, pe scena Casei de Cultură.  An de an se organizează cel putin un concurs National de Break Dance si Street Dance în care tinerii dansatori vin să dea tot ce au mai bun , să demonstreze pasiunea cu care muncesc în a deveni cât mai buni și să încerce să obțină titlul pentru cel mai bun dansator la categoria din care fac parte. (vezi aici)

invata sa iti pese

Nici proiectele liceenilor nu au fost lăsate la o parte,

În cadrul proiectului ,,Învaţă să îţi pese”, elevi ai clasei a IX – a Informatică de la Liceul Teoretic Codlea sub îndrumarea doamnei prof. Rătan Magdalena, în colaborare cu Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Codlei şi cu sprijinul mai multor parteneri – agenţi economici – , au adus un strop de bucurie şi bucate în casele mai multor familii din oraşul Codlea, oameni ai căror copii învaţă la Liceul Teoretic. Astfel, 20 de familii cu venituri foarte mici au primit produse de bază pentru masa de Paşti. (vezi aici)

ajutor umanitar

Am dăruit pentru că știm să ne înconjurăm de oameni inimoși,

Pe 2 noiembrie 2013, Asociația pentru Înfrumusețarea Codlei prin Codlea Info a făcut o vizită la Complexul de Servicii Sociale “Măgura” Codlea care include 5 centre de servicii sociale, pentru a oferi copiilor care se află în îngrijirea centrului, sub formă de ajutoare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, cât și produse de igienă individuală. Astfel, prin amabilitatea d-nei Corina Banoiu, copiii și-au putut alege îmbrăcăminte nouă, iar d-na Mirela Zamfirescu de la Farmacia  Mirafarm din Codlea a oferit peste 100 tuburi pastă de dinți Sensodyne pentru copii. (vezi aici)

Gala-premiilor-de-excelenta-codlene-1

În 2012 am lansat Gala Premiilor de Excelență, iar în 2013 am știut că avem copii de care trebuie să fim mândri,

Evenimentul a fost continuat cu Gala Premiilor de Excelenţă Codlene, în cadrul căreia tinerii talentaţi din municipiu au fost premiaţi de către  Primăria Codlea, Consiliul Local Codlea şi Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Codlei. Gala ţine să recunoască şi să aprecieze meritele şi eforturile celor care prin abilităţile şi talente lor fac cinste municipiului. Copiii şi tinerii care au câştigat premii la olimpiade, concursuri, întreceri sportive sau cei care prin munca lor au sprijinit şi promovat valorile Codlei, au urcat pe scenă în aplauzele publicului şi au primit o diplomă onorifică şi un premiu. (vezi aici)

mos craciun cu daruri

Și tot împreună, cu aceleași emoții ca și anul trecut, l-am așteptat pe Moș Crăciun cu daruri,

Pe scenă au evoluat, rând pe rând, copii zâmbăreți, mai micuți și mai mari, cu năsucurile roșii, dar cu sufletele pline de bucurie și emotie, dăruind publicului momente frumoase pentru care au muncit cu drag!
Primăria Municipiului Codlea, Consiliul Local, Casa de Cultură si Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei au organizat, în premiera pentru comunitatea noastra, Spectacolul de colinde si obiceiuri “Linu-i lin”.

insomnii matasoase vol2

Iar dacă în 2012 am avut deosebita plăcere să facem onorurile și să sprijinim două lansări de carte de excepție,

Iată că și în 2014 debutăm cu cea de a treia lansare, căreia îi vom da aripi tot la Codlea. Volumul antologiei de poezie Insomnii Mătăsoase pentru că, nu-i așa, acolo unde educație și cultură nu e, nimic nu este posibil! (vezi aici)

Iar experiențele noastre nu s-au oprit aici, fiind foarte multe de spus. Merităm aprecierea ta, cititorule? Dacă da, LIKE pe pagina noastră!

Doresc să mulțumesc tuturor membrilor Asociației Pentru Înfrumusețarea Codlei, echipei Codlea Info pentru abnegație si dăruire, pentru toate momentele minunate și pentru încrederea cu care au înțeles să susțină acest proiect al Codlei devenit realitate. Nu în ultimul rând, tuturor partenerilor noștri.

Cu deosebită considerație,

Ovidiu Stan

Președinte,

Asociația Pentru Înfrumusețarea Codlei

Sigla_Asociatia_Pentru_Infrumusetarea_Codlei

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ