Restricții la Codlea, ca urmare a creșterii ratei de incidență

0
5.278 vizualizari
views

Astăzi a fost adoptată o nouă hotărâre privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Brașov și Codlea. De joi, 30 septembrie, pentru următoarele 14 zile, se vor lua următoarele măsuri:

Accesul în restaurante, baruri, la spectacole, la piscină, la evenimente sportive sau evenimente private precum petreceri, nunți și botezuri, se va putea face la o capacitate de 50%, iar dacă incidența trece de 3/1000, doar cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

La nivelul unității administrativ-teritoriale Codlea incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 2.01/1000 de locuitori.

ACTUALIZARE INFORMAȚII

Masurile care trebuie respectate la aceasta incidenta de 2,01

1. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
 
2. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
 
3. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
 
4. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului în exterior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
 
5. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
6. Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori;
 
8. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
 
9. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori;
 
10. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
11. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori;
 
12. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 
13. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
 
14. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/ persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;
15. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
16. Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
17. La nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
 
18. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și sunt interzise la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori;
 
19. In spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
20. In spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
 
21. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori;
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic