Reflecţii asupra asistenţei sociale în penitenciare

1
1.389 vizualizari
views

penitenciarul codlea-foto codlea info

Realităţile vieţii din penitenciar, diversitatea şi complexitatea realităţilor dintre deţinuţi, personal şi deţinuţi, dintre deţinuţi şi lumea din afara penitenciarului s-au sedimentat în timp, sub forma unor imagini, opinii, percepţii, sentimente…

“… a fost condamnat să-şi recunoască public greşeala în faţa intrării principale a Bisericii, unde trebuia să fie dus şi purtat într-un cărucior, cu capul descoperit, purtând o torţă de ceară aprinsă în greutate de două livre… urma să-i fie smulsă cu un cleşte înroşit în foc carnea de pe piept, braţe, coapse şi pulpele gambelor, mâna dreaptă…trebuind să-i fie arsă în foc de pucioasă, iar în locurile de unde i s-a smuls carnea urmând să se arunce cu plumb topit, ulei încins, smoală de răşină arzând, ceară şi sulf amestecate după care corpul trebuia să-i fie tras şi  dezmembrat de 4 cai, iar membrele şi corpul să-i fie arse în întregime, preschimbate în cenuşă, iar cenuşa risipită în vânt…”

Cam aşa arăta sistemul penitenciar în Antichitate, principalele pedepse erau cele corporale iar pedeapsa închisorii era mai degrabă o măsură de siguranţă. Însă în epoca modernă, starea lamentabilă a închisorilor precum şi caracterul inuman al regimului executării pedepselor privative de libertate s-a schimbat, considerându-se că deţinuţii trebuie să fie ţinuţi în închisori igienice, unde, pe lângă un tratament uman, să fie desocializaţi pentru a fi resocializaţi.

Sărăcia… sărăcia să fie oare cauza criminalităţii ridicate? Da, ar putea fi. Însă, deşi sunt săraci, unii oameni nu aleg să fure!

Anturajul… anturajul să fie oare de vină pentru infracţiunile care se petrec? Se poate. Dar anturajul nu este singurul responsabil pentru acest lucru!

Educaţia, familia… carenţele în educaţie şi familie cu siguranţă nu sunt singurele responsabile pentru rata delincvenţei însă, cert, ele stau la baza devianţei.

Ceea ce m-a apropiat de acest mediu este faptul că dincolo de tot răul pe care l-au făcut, în mulţi dintre deţinuţi există dorinţa de schimbare. Se întâmplă adesea ca în toată agitaţia care ne înconjoară să uităm să ne întrebăm ce se află dincolo de acele gratii. Etichetarea şi stigmatizarea pentru cei din penitenciar este de la sine înţeleasă, însă ca în orice mediu, şi aici, există oameni buni şi oameni mai puţini buni. Pentru a cunoaşte acest aspect, trebuie să privim dincolo de ţinuta de deţinut.

penitenciarul codlea-foto codlea-info.roInsuficienţa evoluţiei judecăţilor morale, datorată unei socializări deficitare, indică faptul că cei care au comis infracţiuni şi au ajuns în penitenciar au serioase deficienţe în ceea ce priveşte responsabilitatea, raţiunea, respectul şi autonomia personală, acestea constituindu-se ca elmente de bază ale dezvoltării morale.

A observa nu înseamnă a vedea, ci mai degrabă a înţelege, a analiza şi a organiza realitatea care intră sub incidenţa simţurilor noastre. Am privit prin „ochii deţinuţilor”  şi am înţeles că pentru unii „să furi” este un stil de viaţă, pentru alţii a fost doar o decizie de moment care însă s-ar putea repeta. Nu au stabilit un ţel în viaţă şi se gândesc doar la prezent, ignorând aproape total viitorul. Iar în prezent le lipseşte doar libertatea, libertatea de a se distra, de a fi cu prietenii. Sunt foarte puţini aceia care regretă că sunt în penitenciar din alte cauze, cum ar fi despărţirea de cei dragi. Cei mai mulţi au legături reci cu familia, singurul lucru care îl „uneşte” pe deţinut de familie, fiind pachetele primite de la aceasta. Prin urmare, putem vorbi de o valorizare a familiei din acest punct de vedere. Această lipsă de afecţiune se datorează tocmai mediului carenţat din punct de vedere afectiv dar şi moral în care aceştia au trăit. Ei nu au fost învăţaţi, nu au avut modele care să le arate afecţiune şi respect, dragoste şi securitate. Mulţi îşi aduc aminte de familie ca fiind „locul acela în care se consuma alcool iar tata o bătea pe mama iar apoi urmam eu”. Alţii nu îşi cunosc tatăl, „s-au despărţit când eram eu mic şi de atunci nu mai ştiu nimic de el”. Cu toate acestea, cei mai mulţi nu suferă că au avut o astfel de familie, si acest lucru din simplul fapt că ei nu ştiu că se poate şi altfel. Am întâlnit şi deţinuţi care au crescut într-un mediu familial fără violenţe şi certuri, în care ambii părinţi îşi exercitau funcţiile parentale cât se poate de bine, însă se omite un aspect, şi anume acela al supravegherii, „eu nu am avut probleme cu părinţii, ne înţelegeam bine atunci când ne întâlneam, lucrau în schimburi amândoi şi nu prea ne vedeam”.

Astfel, am înţeles că delincvenţa şi mai exact comportamentul delincvent se datorează unui complex de factori însă ceea ce stă la baza acestui tip de comportament sunt problemele din familie care indirect afectează dezvoltarea tânarului, viitor adult.

Concluzia mea a fost că tinerii care au probleme în familie şi care au ajuns în penitenciar prezintă o capacitate diminuată de a estima consecinţele comiterii unei fapte penale, au tendinţa de a minimaliza importanţa propriilor fapte şi de a valorifica cu uşurinţă oportunităţile infracţionale, nu pot identifica alte alternative la cele de furt sau tâlhărie.

Justificarea infracţiunii nu poate fi dată de condiţiile modeste de trai, ci mai degrabă de mediul familial în care aceştia au crescut. Lipsa unui scop pozitiv în viaţă şi a planurilor de viitor, a unui model demn de urmat, imaturitatea morală cauzată de aceste carenţe în educaţie, atragerea într-un anturaj nepotrivit, nu au făcut decât să grăbească transformarea acestor tineri în infractori.

De aceea moralitatea majorităţii deţinuţilor relevă o contradicţie între conştiinţa lor morală şi manifestările morale ale acestora, ei cunoscând ce e bine şi criteriile după care este apreciat, numai că obiectivele urmărite, mijloacele folosite şi timpul acordat realizării acestora nu se încadrează în limite acceptate social.

Este important ca in interventie sa punem accentul pe capacitatea persoanelor private de libertate de a învăţa că dincolo de contextul social şi cultural în care trăiesc, dincolo de gratii, ei sunt cei care în primul rând pot rezolva problemele cu care se confruntă, că sunt învingători atunci când reuşesc să se facă acceptaţi şi că au partea lor de vină atunci când nu reuşesc.

Iar noi…, noi ar trebui să învăţăm că este necesar să ne schimbăm prejudecăţile în ceea ce-i priveşte, acordându-le o şansă de valorizare a potenţialului lor, a umanităţii şi unicităţii lor.

Cristina Dunăre,

-asistent social – Penitenciarul Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. raufacatorii(hoti , violatori , tîlhari , escroci , etc) , nu se gîndesc deloc la raul pe care-l fac ! noua de ce-ar trebui sa ne pese de conditiile în care îsi executa pedeapsa ??

LĂSAȚI UN MESAJ