Cătălin Muntean, primar al municipiului Codlea și președinte al organizației municipale PNL, a făcut un scurt bilanț al obiectivelor propuse și realizate în ultimii ani, de când acesta a preluat mandatul de primar al orașului. Ședința organizației de la Codlea a avut pe ordinea de zi:
- Alegerea secretariatului
- Validarea cvorumului de ședință
- Raportul de activitate
- Alegeri pentru Biroul Politic Central
- Diverse
Cătălin Muntean a vorbit despre proiectele duse la bun sfârșit, despre cele aflate în derulare și despre proiectele viitoare. Principalul obiectiv a fost modernizarea și extinderea rețelei de apă-canal. Dacă până în 2012 cetățenii erau nevoiți să oprească apă în ligheane atât ziua cât și noaptea, această problemă a fost rezolvată. Desigur, așa cum menționează edilul șef, se fac demersuri pentru scăderea prețului la apă și pentru creșterea calității acesteia. La capitolul infrastructură primarul se mândrește cu cele 34 străzi asfaltate în perioada 2012 – 2016, străzi care au fost refăcute în totalitate, dar și cu spațiile verzi aferente. Dacă în iulie 2012 exista o suprafață totală de 59.886 m2, în aprilie 2017 suprafața de zonă verde a crescut la 98.659 m2. În perioada 2012 – 2016 s-au reabilitat 38.773 metri pătrați zonă verde.
Un alt plus l-a adus reabilitarea Centrului Istoric, cu înființarea Muzeului Tradițiilor Codlene și al Administrației Locale, dar și refacerea Casei de Cultură și a Bibliotecii Municipale Codlea. Tot din Fonduri Europene au fost reabilitate drumurile forestiere și a fost implementat sistemul de supraveghere video în școli. La capitolul școli a fost achiziționat în totalitate terenul pentru Școala Gimnazială nr 2, fiind asfaltat, asfaltare care s-a efectuat și la Școala Gimnazială nr 3 și Liceul Teoretic Codlea.
De asemenea, Spitalul Codlea a constituit o prioritate a administrației actuale, care a alocat fondurile necesare pentru refacerea mai multor compartimente, cât și mutarea cabinetelor medicilor de familie în spital. Un ultim pas, însă nu cel din urmă, a fost cel al achiziționării terenului din curtea spitalului. Spațiile spitalului sunt acum mult mai generoase și pacienții beneficiază de noi noi cabinete de specialitate cu medici competenți. Modernizarea spitalului va continua cu achiziționarea de aparatură performantă. Nu trebuie uitat nici clădirea asistenței sociale de la Codlea, care are un sediu nou, construcție ce îndeplinește cerințele desfășurării acestui gen de activități.
Nici sportul nu a rămas pe dinafară. Clubul Sportiv Municipal se poate lăuda cu o nouă clădire care adăpostește vestiarele, cu tribune și cu jucători de fotbal care au răsplătit efortul administrației. Echipa CSM e trecut din Liga a V-a în Liga a IV-a, cu șanse mari de a merge mai departe în condițiile în care, spune tot Cătălin Muntean, s-au investit sume mai mici decât înainte de 2012.
O altă chestiune rezolvată, consideră Cătălin Muntean, este cea a câinior fără stăpân, la Codlea funcționând cel mai performant adăpost pentru animale, un parteneriat între 11 primării din județ, extrem de eficient și benefic. Dacă până în 2012 câinii vagabonzi constituiau o problemă reală pentru comunitate, la acest moment totul este controlat, fără riscuri.
”Sunt foarte multe de spus despre acești primi 4 ani, însă vreau să știți că, deși unii m-au numit călău al copacilor pentru a-și atrage capital electoral, în Codlea s-au plantat peste 7.200 pomi.
La capitolul buget, vă spuneam că vin din mediul de afaceri unde am dezvoltat o afacere de succes și că știu să fac bani. Acest lucru l-am făcut și pentru orașul în care trăiesc prin atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă. La Codlea doar cine nu vrea nu muncește. Informativ, dacă în 2012 bugetul orașului însuma 34 milioane lei, în 2016 bugetul a ajuns la 56 milioane lei.
Pe viitor vreau să rezolvăm și problema transportului metropolitan. Să avem un transport de călători civilizat între Codlea și Brașov, cu autobuze și cetățeni educați, ca într-un adevărat oraș european.”
Noua structură a PNL, organizația municipală Codlea este următoarea:
Președinte – Cătălin Muntean
Vicepreședinte – Popoiu Marian
Vicepreședinte – Gheorghe Adrian
Vicepreședinte – Pop Mircea
Vicepreședinte – Raboskai Raul
Vicepreședinte – Ivan Călin
Vicepreședinte – Dumitrescu Mihai
Secretariat/Trezorier – Radu Mihai
Membri Birou: Priboi Raul, Oprea Bujor, Buzea Viorica, Iancu Costel, Șteblea Delicia, Vlad Dan, Budică Andrei.
Membri supleanți: Trif Ioan, Urdea Virgil, Călin Claudia.