Aflat anul acesta la cea de-a doua ediţie, proiectul educativ judeţean ,,Viaţa în imagini” iniţiat şi coordonat de prof. înv. primar Mihăilă Simona Elena de la Liceul Teoretic-Codlea, a reunit cadre didactice şi elevi din 10 unităţi şcolare, atât din judeţul Braşov, cât şi din ţară (Olt, Constanţa, Gorj, Sălaj, Ialomiţa). Parteneri în derularea proiectului au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean-Braşov, Casa Municipală de Cultură, Asociaţia Părinților ,,Ioan Pascu“ – Liceul Teoretic-Codlea, Despărţământul Astra ,,Dr.N.Căliman”- Codlea. Toate temele proiectului au fost tratate cu seriozitate de către toate şcolile partenere, dovadă şi prezenţa cadrelor didactice la acest eveniment:d-na Baltag Nadia-Şcoala Primară Mina 1 Mai,d-na Benghiac Elena Luminiţa –Şcoala Gimnazială Vulcan, d-na Cucu Alisa-Liceul Teoretic-Codlea .Acestora li s-a alăturat d-na Pop Adriana , preşedinta Asociaţiei de Părinţi ,,Ioan Pascu”-Liceul Teoretic-Codlea.
Ca şi la ediţia trecută, munca elevilor a fost prezentată în cadrul unei expoziţii care a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov în perioada 10-15 iunie 2015, iar apoi joi, 18 iunie 2015, orele 17,30, în sala de clasă a Liceului Teoretic de pe strada Măgurii. Aici, alături de ,,Răţuştele” clasei pregătitoare A au fost prezenţi în număr mare şi părinţii elevilor care au fost surprinşi în mod plăcut de strădania copiilor lor.
Pentru implicarea şi activitatea depusă , atât cadrele didactice cât şi elevii participanţi la proiect au primit diplome .