Produse premiate și podium pentru copiii din Codlea

0
2.029 vizualizari
views

Patru elevi reprezentanți ai Liceului Teoretic ,,Ioan Pascu” Codlea, însoțiți de doamnele profesoare Lungu Oana-Maria și Danciu Mirela Gabriela au participat cu patru produse din cadrul proiectului Erasmus+ ,,Ambassadors for Peace” la Concursul Județean  ,, Made for Europe”.

Toate produsele au fost premiate, locul I fiind obținut de eleva Ilie Bianca din clasa a VI-a G, care a prezentat macheta ,,Spune nu, războiului”, machetă ce a fost realizată de două grupe de elevi din clasa a VI-a B și G, coordonate de doamnele profesoare Maroti Corina și Voinea Nicoleta. Această machetă reprezintă un câmp de luptă însângerat. Eleva noastră a precizat faptul că, într-un război, nu există învingători, ci ambele părți vor pierde vieți omenești și bunuri în caz de război. S-a accentuat astfel importanța menținerii păcii și a prieteniei și conștientizarea acestui fapt în rândul tinerilor. Produsul premiat va reprezenta unitatea noastră școlară în luna aprilie în cadrul Concursului Național ,,Made for Europe” la Cluj.

Locul al II-lea a fost obținut de produsul ,, Cântecul păcii” realizat în colaborare cu școlile partenere în proiect, cântec ce conține versuri de pace, atât în limba engleză, cât și în limbile țărilor implicate în proiect: croată, greacă, franceză, finlandeză și italiană. Elevii noștri au învățat acest cântec sub înfrumarea domnului profesor de muzică, Dragoș Temelie și a fost prezentat în concurs de eleva noastră, Roxana Mihaela Olteanu.

Locul al  III-lea a fost obținut de Dansul Păcii realizat în colaborare cu școlile partenere și prezentat de eleva noastră, Daria Ana Pop. De asemenea, locul al III-lea a fost obținut și de eleva Ioana Samoilă ce a reprezentat pacea în opoziție cu războiul într-un tablou.

Urăm succes elevei noastre reprezentante la Cluj la Faza Națională a Concursului ,,Made for Europe”!

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic