Problema câinilor comunitari din Codlea a fost soluţionată

27
2.727 vizualizari
views

După o perioadă de numeroase demersuri în vederea rezolvării problemei câinilor comunitari din oraș, demersuri desfășurate de domnul Muntean Cătălin prin intermediul Asociației Civice care îi poartă numele iată că astăzi efortul domniei sale a fost încununat de succes.

Asociația Muntean Cătălin împreună cu Asociația ”Milioane de prieteni”, cu sprijinul Cabinetului Medical Veterinar Dr. Urdea Virgil și sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Brașov au încheiat un protocol vizând colaborarea pentru prinderea, selectarea, castrarea și sterilizarea câinilor comunitari din Municipiul Codlea, precum și a câinilor aparținând pensionarilor și persoanelor cu venituri foarte mici care doresc să beneficieze de acest serviciu.

Dincolo de toată spoiala de oferte si promisiuni electorale care nu are finalitate și este folosită de unii doar ca momeală pentru a seduce electoratul Cătălin Muntean continua să facă prin intermediul asociației lucruri bune pentru comunitate. Ce garanție mai bună pentru capacitatea de a soluționa probleme ale comunității poate exista decât ”fapte nu vorbe”?

De promisiuni sunt pline lumea, mass-media, campaniile electorale. De fapte mai puțin spre deloc.

Iată că domnul Muntean Cătălin preferă să facă, nu să promită.

Timp de un an va fi desfășurată această campanie, Asociația Civică Muntean Cătălin suportând cheltuielile materiale necesare operațiunilor de specialitate. Manoperele de castrare și sterilizare vor fi efectuate gratuit în cadrul Cabinetului Medical Veterinar al Dr. Urdea Virgil.

Acțiunile desfășurate vor fi sub supravegherea D.S.V.S.A. Brașov.

www.milioanedeprieteni.org

www.dsvsabrasov.ro

Rezolvarea problemei cainilor comunitari (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

27 COMENTARII

  1. Din punctul meu de vedere este foarte bine sa se ia o astfel de masura. Sper sa fie intr-adevar o fapta, nu numai la nivel de promisiune pentru ca mi-am cam pierdut increderea in toti cei care promit in prag de alegeri ca fac cate ceva .

    • Doamna Claudia , acest protocol este incheiat pe o perioada de un an de zile, timp in care se vor desfasura actiuni menite sa rezolve problema cainilor comunitari. Nu este o actiune desfasurata in prag de alegeri, este un proiect de durata si reprezinta unul din cele opt puncte ale platformei mele electorale. Mi-am propus spre rezolvare probleme ale comunitatii si protocolul acesta inseamna rezolvarea concreta a uneia dintre ele.

  2. Felicitari, lasand la o parte rautatea, ma bucur ca aceasta perioada aduce si lucruri bune pentru Codlea, si mai ales ca Asociatia lui Catalin a luat aceasta initiativa, care a mai fost discutata in 24 august 2010!!! in sala de sedinte a Primariei Codlea, atunci insa nimeni din din partea Primariei nu s-a prezentat la intalnirea cu dna Lapis Cristina, presedinta Asociatiei Milioane de Prieteni.

    • Domnule Robert Cadar, nu doar aceasta perioada aduce lucruri bune pentru Codlea. Asociatia Civica pe care am infiintat-o a facut multe lucruri bune pentru codleni in ultimii patru ani, lucruri pe care poate nu le cunoasteti. Va garantez ca va face si in continuare lucruri bune si protocolul de astazi este doar o continuitate a ceea ce a facut Asociatia Civica pana acum.

      • Nu am spus ca Asociatia pe care o conduci nu ar fi facut lucruri bune pentru Codlea in ultimi 4 ani insa trebuie dusa si o campanie de informare, uite vezi deja ai ideea pentru urmatorul articol, despre realizarile asociatiei din ultimii 4 ani !

    • daca asculti cu atentie scurtul interviu , se spune ca vor fi adunati in adaposturi cu ajutorul Asociatiei milioane de prieteni.
      Felicitari
      Este un lucru bun pentru comunitatea noastra.
      Multu succes

    • Se lucreaza in prezent la un adapost destinat cainilor comunitari in zona Codlea asa ca, in urmatoarea perioada, toti cainii comunitari sterilizati si castrati vor fi dusi acolo.

      • Poate ar fi fair-play sa specificati la initiativa cui se lucreaza la acest adapost pentru cainii comunitari. Cred ca stiti foarte bine dar…..suntem in campanie electorala:))

  3. Tot respectul meu pentru cele doua asociatii si pentru doctorul Urdea. Si bravo Muntean pentru cate faci acolo la asociatia ta. Numai lucruri bune am auzit de asociatie. Esti printre putinii oameni care face concret ceva in privinta cainilor comunitari.

  4. Adevarat ca poate aceste 2 asociatii au facut mai multe fapte bune de care nu stim dar la noi se intampla mereu ca in apropierea campaniilor sa apara ori numai lucruri murdare despre oamenii ce condideaza la diverse pozitii, ori faptele bune sa se auda pana peste hotare.

  5. Mare coincidenta!!!
    Este o solutie provizorie.pina se finalizeaza adapostul pentru acestia.Deci intreb castrati,sterilizati unde ii duce-ti?

  6. Trebuie sa stie lumea si sa recunoasca in acelasi timp ca adevarata solutionare a problemei cainilor comunitari nu consta doar in castrarea sau chip-uirea lor. Inca din anul 2011 Primaria Codlea s-a preocupat de aceasta problema, la initiativa viceprimarului Calin Ivan, s-a emis o Hotarare de Consiliu Local prin care s-au asociat 11 Primarii din judet, in vederea realizarii unui adapost care va fi gata in curand. Asadar, rezolvarea problemei cainilor comunitari este solutionata definitiv prin crearea acestui adapost, cainii nemaifiind pe strada. Deci solutionarea problemei apartine lui Calin Ivan.

    • Solutionarea problemei e mult mai complexa decat o descrieti dumneavoastra.Doamna Maria, a aduna cainii din 11 localitati din judet si a-i duce in spatele Protanului intr-un adapost care nici nu este construit este o bataie de joc si nu inseamna ca s-a rezolvat problema. Acel adapost va fi construit pentru 300-500 de caini, asta in conditiile in care fiecare din cele 11 localitati pomenite de dumneavoastra are pe strada 300-500 caini. Mai documentati-va si apoi veniti cu argumente. Calin Ivan nu a solutionat nimic….poate pe hartie numai.

      • Doamna Monica, vad ca nu va convine cand cineva face ceva bun in oras ( sau persoana nu e pe placul dumneavoastra), ma indoiesc ca fiecare primarie vine cu 500 caini ( nici cu cei de rasa nu sunt atatia).Credeti ca fara realizarea acestui adapost se rezolva problema cainilor comunitari din orasul nostru?

        • Genul acesta tendentios de raspuns da dovada ca nu ati facut un minim de efort de gandire vis a vis de mesajul meu de mai sus. Nu va suparati dar eu am subliniat realitatea. In cele 11 localitati, repet, nu sunt 300-500 caini, sunt mult mai multi. Adapostul in fapt nu exista la aceasta ora decat pe hartie. Fondurile pentru ingrijirea si hranirea cainilor nici atat nu exista asa ca domnul Ivan pe care il laudati cu patima nu a solutionat nici o branza. Argumentati ca nu e asa.

          • Doamna Monica, eu am gandit, iar dumneavoastra daca ati gandit nu ati inteles.Din cate stiu eu fiecare primarie asociata in proiect vine cu o cota parte de bani pentru realizarea adapostului , procurarea de hrana si alte cheltuieli administrative.Adapostul va deveni functional dupa parcurgerea tuturor etapelor legislative.Va incadrati in tiparul celor care nu vor sa recunoasca implicarea viceprimarului in realizarile din oras. Chiar daca va este foarte greu sa acceptati meritele unui candidat care nu va place, ar fi moral sa o faceti si sa nu cautat ,,nod in papura,, din spatele tastaturii.

          • Doamna Maria, dumneata ai gandit ce ai vrut.Implicarea primariei inseamna implicarea numai a viceprimarului? Ii inramati aici un tablou si neglijati faptul ca e de datoria administratiei locale, a intregului aparat administrativ in realizarea de asemenea proiecte, iar dumneata imi ceri sa il elogiez pe Calin Ivan la faza asta? Pai numai Calin Ivan exista in primarie? Mie imi suna a piedestal electoral ce faci dumneata. Meritele viceprimarului le voi recunoaste, fiti convinsa, cand vor exista si vor avea efect benefic asupra codlenilor si implicit a mea.

    • :))) Si de unde ia Calin Ivan mancare pentru 500 caini? Le cumpara bomboane de la Metro? Ce gluma buna….a solutionat Calin Ivan problema cainilor cum am solutionat eu problema bolilor incurabile pe Terra.

  7. Felicitari Cataline! Pentru inceput este f. bine… Castrarea este f scumpa la
    un cabinet veterinar… altfel, am mai fi adunat si noi de pe la blocuri si am
    fi dus la castrat… Adapostul promis spre PROTAN, o fi el bun, dar e prea
    scump si insuficient… Cine va suporta cheltuielile cu intretinerea????
    In schimb, daca nu se mai inmultesc, e o realizare foarte mare…
    Doamne ajuta…

LĂSAȚI UN MESAJ