Sâmbătă, 5 martie, seniorii Asociației Pensionarilor Codlea au marcat sosirea primăverii cu Balul Mărțișorului, prilej de revedere și socializare pentru părinții noștri, oameni care și-au crescut copiii la poalele Măgurii, care se cunosc de o viață și pe care îi leagă prietenii desăvârșite. Într-o atmosferă caldă, pensionarii au primit în dar mărțișoarele Ansablului Folcloric Măgura la Pensiunea Caraiman, gazdă a evenimentului.
Președintele asociației, doamna Eleonora Ciurlea a ținut să menționeze continuitatea de care se bucură comunitatea noastră prin ochii nepoților care au dansat pentru bunicii lor. Să ne trăiți!