Primăria Codlea vrea să bage rețeaua de cabluri aeriene pe sub pâmânt

1
1.396 vizualizari
views

Mihai Cîmpeanu, primarul municipiului Codlea, a inițiat un proiect de hotărâre, aprobat în ședința ordinară a Consiliului Local, privind finanțarea pentru elaborarea documentației tehnico-economice SF la obiectivul de investiții “Canalizații subterane pentru rețele electrice aeriene și rețele de comunicații prin cablu, existente pe DN1 – municipiul Codlea”.

Privind această oportunitate de a trece partea de rețelistică în subteran, primarul Mihai Cîmpeanu spune că are în vedere introducerea tuturor cablurilor aeriene în pământ, dar că aceasta se va face etapizat, pentru că vorbim totuși despre lucrări care implică pe de o parte foarte mult disconfort, iar de cealaltă parte o strategie la care să își dea acordul în privința investițiilor și operatorii din domeniu.

În ultima peioadă, din cauza intemperiilor, a condițiilor meteo nefavorabile, foarte mulți consumatori au avut de suferit prin faptul că rețeaua este aeriană.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Încă nu stiti ce inseamna asta în timp ,spațiu și bani…va dau un exemplu grăitor, în brașov pe 15 Noimbrie de la rectorat până în piața sunt vreo 200 ,300 de metrii lucrările au durat 2 ani !!..costurile întrebați-l pe scripcaru…asa ca pentru codlea tot DN1 sau șoseaua care taie orasul sunt vreon 3 km poate mai mult…cu ocazia asta s-au schimbat conductele de apă,gaz,rețeta de apă pluviala,canalizarile ,după care au venit aia de la renel,cablurile tv,..si altele
    Dar dacă se vrea se poate, numai să fie bani și proiecte și cel mai mult se umblă după aprobări…am uitat să ve spun de bransamentele individuale ale proprietarilor atât la gaz ,curent canalizare,apă….

Comments are closed.