Predestinați – Celei al cărei suflet sunt

Cei mai mulți aleargă la taraba din piață după un buchet de ghiocei, semn ca primăvara este aproape. Cei mai norocoși, găsesc crizanteme legate cu fundă roșie între două frunze. Cei insistenți în căutari se pot bucura de pisicei pufoși pe mlădițe de salcie.. Fiecare își dorește ceva cu totul special, căci nu în fiecare zi este o zi a îndrăgostiților.

Astăzi am ales să ocolesc tarabele din piață. Mi-am ridicat gulerul hainei de postav și am pornit pe străzile înguste, către bazarul din capătul orașului, acolo unde un moșneguț vinde toate haioșeniile din antichitate, una mai cu tâlc decât cealaltă, fiecare având povestea ei. Clinchetul clopoțelului atârnat în grindă, deasupra ușii de la intrare, m-a trezit din visare, căci gândul meu fusese absorbit din nou de frumusețea-i fără margini a celei ce o iubesc. Am intrat. Moșneguțul, un omuleț de 1 metru si-o bordură, cu ochi vioi și fălcuțe de hamster, m-a privit pe sub lentilele mici și rotunde ale ochelarilor și m-a întrebat:

“Carui fapt se datorează vizita dumneavoastra aici, domnișorule? Suntem în 14 februarie, cănd cei mai mulți se plimbă perechi prin parc, de mână, își împart zâmbete și se bucură de soarele primăverii. Nu îmi spuneți că nu aveți cui zâmbi..? Să mă înșel oare?!“

Bună să vă fie inima și bine v-am găsit, i-am răspuns. Așa este, sunt tineri, frumoși și se bucură de tot ce le oferă soarele dup-amiezii. Și ce poate fi mai frumos decât licărul de fericire pe care îl poți zări pe chipurile lor, fiecare îndrăgostit în felul său. Însă eu, eu iubesc deja cât pentru întreaga viață, ce sa fac cu o floare? Se va ofili, iar dragostea ce-i port este pentru totdeauna. Mi-aș dori ceva ce.. nu știu, ce aș putea găsi aici, ceva ce a dăinuit peste timp?

M-a privit din nou pe sub lentile cu ochii săi sfredelitori, a zâmbit și mi-a zis: “Fiule, ceea ce cauți tu te așteaptă de mult timp!“ A dispărut pe după perdeaua din spate, revenind după câteva minute cu o cutie puțin mai mare decât cea de chibrituri, din lemn de mahon, pe capacul căreia era scris ceva cu litere ciudate. Nu s-a lăsat așteptată nedumerirea mea și moșneguțul mi-a și tradus inscripția: “Celei al cărei suflet sunt“ Apoi mi-a întins cutia. Am ridicat capacul…  Micuț, de o finețe a lucrăturii rar întâlnită, inelul de un argintiu strălucitor văzuse din nou lumina zilei în palma mea.

,,A fost al celei ce i-a furat inima faraonului Egiptului, dar nu mai știu care dintre ei, dar l-a purtat și o preafrumoasa prințesă a Persiei, careia i-l dăruise mai marele dregătorilor din țarile din vest, fermecat de noblețea și bunătatea acesteia„, spuse bătrânul anticar…

“După cum bine ai înțeles, fiule, acest inel pecetluiește viețile oamenilor predestinați. Să i-l pui pe deget femeii al carei suflet ești și iubește-o până la sfârșitul zilelor, căci în pieptul ei bate inima ta.“