Halucinantă atitudinea liderilor PNL Codlea, care deși au susținut ideea referendumului, cel mai democratic mod de consultare a opiniei publice în privința construirii centurii ocolitoare, acum se declară împotriva realizării acesteia.
Și pentru a nu fi sancționați în mod direct de către cetățeni, au aruncat în spațiul public o ”circulară” de tip pamflet, pe care o pun niște tinerei în cutiile poștale și pe care PNL nici măcar nu și-a asumat-o, în care ironizează construirea ocolitoarei Codlei. Ironiile exagerate și dezinformarea din ”pliantul” roșu-albastru ( inducându-se cumva că este mâna USR-iștilor) sunt cel puțin halucinante! Reținem că NU se votează pentru ocolitoare, ci pentru un credit bancar. Mai mult de atât, liderii PNL Codlea susțin că neprezentarea la Referendum este un vot. Cum să fie un vot, dacă oamenii nu sunt încurajați să își exprime opțiunea?
Adică, cum? Îți dai girul în consiliul local pentru Referendum și ești de acord cu cheltuirea a 1,5 miliarde de lei vechi pentru acest demers democratic, dar îndemni oamenii să nu iasă la vot? E ca și cum ai arunca acești bani fără să îți atingi scopul propus, acela de a stabili dacă populația vrea sau nu vrea centură ocolitoare. Pe bune?
Care este, de fapt, miza acestei împotriviri?
Ideea primarului Mihai Cîmpeanu de a-i lăsa pe cetățeni să își decidă viitorul, i-a cam speriat pe consilierii din opoziție. Pentru că, spun surse din interior, dacă centura ocolitoare va primi undă verde, PNL-iștii nu se mai pot lăuda în viitoarea campanie cu proiectul tronsonului de autostradă Brașov – Făgăraș, a cărui studiu de fezabilitate va fi gata abia în 2025. Și dacă se face ocolitoarea Codlei, teama opoziției este aceea că Mihai Cîmpeanu va fi primar pentru multe alte mandate.
Altfel spus, ”războiul” politic primează în fața interesului cetățeanului!
În altă ordine de idei, taxele și impozitele nu vor crește, iar acest lucru nici măcar nu trebuie garantat de cineva, așa cum se speculează. Trebuie doar să te ducă puțin mintea și să faci un simplu calcul matematic. În fiecare an din ultimii 10, excedentul bugetar al Primăriei Codlea a fost de peste 5 milioane de lei. Excedentul reprezintă banii necheltuiți la sfârșit de an. Este exact suma de care Codlea are nevoie pentru a-și plăti rata anuală a creditului pentru ocolitoare. Lipsa de transparență a opoziției face ca interesele politice să lucreze în detrimentul cetățeanului simplu, neafiliat politic, care își dorește scoaterea traficului greu din oraș de mai bine de 20 de ani. În condițiile în care traficul a crescut de 3 ori, intrarea și ieșirea din orașpune la grea încercare răbadrea șoferilor, iar aici nu facem referire la cei care locuiesc pe strada Nouă și cărora le cad casele din cauza TIR-urilor, ci la toți cei care se împotmolesc în coloana din trafic la ieșire din oraș.
Sigur că fiecare este liber să decidă ce este bine pentru acesta și localitatea în care trăiește, însă, ca și codlean, îmi doresc ca cetățenii acestei localități să fie mai uniți când vorbim despre evoluția unei comunități. Dacă ne-o dorim sau dacă nu, doar cu ștampila în mână putem decide!
Nu știu cât va dura lucrarea,dar sigur pot spune că cele două poduri peste calea ferată vor costa cat restul lucrării !!!.. întrebați-i pe aia de la Vectra cât a costat podul peste calea ferată la ieșirea din Ghimbav …,??…cât au așteptat aprobările de la Ministerul transporturilor ,??. și doi, calea ferată Brașov Sibiu se va dubla !!!…
Așa că termenele date de proiectant sunt iluzorii…
Sunt pentru ocolitoare dar să lucrăm cu cap și cu banii altora…
Comments are closed.