Piloții ucraineni s-ar putea antrena în România pentru a pilota avioane F-16

0
53 vizualizari
views

Piloţii ucraineni au început să se antreneze în Danemarca şi Statele Unite ale Americii pentru a putea primi în dotare aparate de zbor F-16 din Danemarca şi Suedia, Centrul european de instruire F-16 (European F-16 Training Center, EFTC), inaugurat luni la Feteşti, urmând să fie un alt obiectiv deschis acestora.

EFTC – găzduit de Baza aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” – a fost realizat în baza unui acord de colaborare prin care ministerul român al Apărării a pus la dispoziţie Baza 86 Aeriană, facilităţile de instruire şi sprijinul naţiunii-gazdă, Forţele Aeriene Regale ale Ţărilor de Jos pun la dispoziţie aeronave F-16, iar compania americană Lockheed Martin asigură instructorii şi mentenanţa.

Vom începe (la Feteşti, n.red.) bineînţeles cu antrenamentul piloţilor români, dar vrem de asemenea să antrenăm piloţi ucraineni, deoarece Olanda şi celelalte state partenere, Danemarca şi Norvegia, se pregătesc să livreze aparate F-16 Ucrainei. E nevoie să urgentăm întărirea forţelor aeriene, iar antrenamentele au început în Danemarca, în SUA şi mă bucur foarte mult că acum avem acest centru european”, a declarat la finalul ceremonialului de inaugurare, ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren.

La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat progresul rapid făcut în realizarea obiectivului din Feteşti.

Lucrurile s-au derulat foarte repede. Există un tempo, o cadenţă a sosirii echipamentelor, a aparatelor F-16. Totul e planificat. Piloţii ucraineni vor începe de îndată ce au satisfăcute cerinţele de pre-antrenament care se referă la deprinderea elementelor de abilităţi lingvistice şi, în funcţie de fiecare pilot, pregătirea va fi adaptată”, a declarat ministrul Apărării.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic