Petrecere de Valentine-s Day la care participau 200 de persoane, întreruptă de mascați

0
4.502 vizualizari
views

O petrecere la care participau peste 200 de persoane într-un club din Brașov, a fost întreruptă de polițiști și mascați. Distracția tinerilor s-a terminat brusc după ora 3 dimineața. Deși organizatorii au declarat că este vorba de o petrecere privată, nu de un Party Valentine-s Day cu public, ulterior polițiștii au stabilit că la intrarea în club se percepea o taxă de intrare.

”Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că locația prezenta caracteristicile unui club, iar pentru a pătrunde în locație și a participa la eveniment, se solicita o taxă de intrare.

 În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că toate activitățile comerciale derulate se desfășurau în afara cadrului legal, sens în care a fost confiscată suma de 7.800 lei și s-a procedat la ridicarea mai multor bunuri, constând în băuturi alcoolice și nealcoolice, în valoarea de aproximativ 10.000 lei.  Totodată, organizatorii au fost invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea continuării verificărilor și stabilirii întregii situații de fapt. ” – IPJ Brașov

VIDEO – PETRECERE ÎNTRERUPTĂ DE MASCAȚI

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic