Veste bună pentru peste numeroși pensionarii care așteaptă cu nerăbdare pensiile pe luna iunie.
Aceștia vor primi mai mulți bani, în condițiile în care și așa au avut de așteptat mai mult, pentru că pensiile pe luna precedentă s-au plătit mai devreme, înainte de Paște.
Vestea bună pentru pensionari este că în luna iunie vor avea la dispoziţie mai mulţi bani pentru alimente, deoarece o parte dintre ei vor primi bani și pe voucherele de alimente.
Aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi o nouă tranșă de 250 de lei.
Este vorba, pe lângă pensionarii sistemului public de pensii., de persoane cu grad de handicap care au venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
Pensiile din luna iunie 2024 care vin cu Poșta Română ar trebui să se achite în intervalul 1-15 ale lunii.