Imagine dezolantă a parcului cu umbră din Codlea, situat în imediata vecinătate a Liceului Teoretic, unde, teoretic, cetățenii ar trebui să se recreeze. Practic, imaginea parcului te încarcă psihic negativ. Băncile rupte, aspectul neîngrijit, mizeria și felinarele sparte întregesc un tablou trist.
Nici Parcul cu Soare nu este departe de cel umbrit de mizerie și delăsare. Lipsesc felinarele cu desăvârșire. Pe timpul nopții singurul lucru care ar putea ieși în evidență ar fi bezna. Pare un paradox, nu?
Ce este de făcut? Administrația a pus la punct la un moment dat ambele parcuri, însă nu toți oamenii știu să se bucure de banii publici investiți pentru confortul nostru, al tuturor. Continuând să refacem de fiecare dată iluminatul public sau băncile rupte, nu rezolvăm problema, motiv pentru care s-a luat în discuție dotarea parcurilor cu camere de supraveghere video, întrucât polițiști nu pot fi încadrați deoarece atât permite organigrama conform legii: 1 polițist local la 1000 locuitori. Dar pe când camerele de supraveghere? Pe când mai mult bun simț din partea unora? O fi atât de greu să poți păstra ce alții au făcut tot pentru noi?
Care ar fi și alte soluțiile propuse de cetățeni?