Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională. Decizia Curții Constituționale a României este definitivă!

0
1.507 vizualizari
views

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au stabilit că instituirea obligativității purtării măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională. CCR a luat această decizie după ce a constatat că Guvernul Orban nu a cerut avizul Consiliului Legislativ pentru ordonanța prin care s-a stabilit instaurarea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit articolului 79. Astfel că întreaga ordonanță este neconstituțională.

Articolul prevede că „Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.” și că „înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.”

În momentul în care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență care prevede obligativitatea purtării măștii în aer liber își va înceta efectele.

În ședința de marți Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Practic, Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Practic este vorba despre legislația potrivit căreia pe durata stării de alertă s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, prin ordinul comun al ministrului Sănătății și ministrului Afacerilor Interne.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic