O altă faţă a lumii-Am ales să fiu ceea ce sunt

Am ales să fiu ceea ce sunt. Întotdeauna am considerat că oamenii sunt împărţiţi în două categorii, buni şi răi. M-a fascinat pe de o parte bunătatea inexplicabilă a celor cu suflet frumos, despre care am scris în repetate rânduri, şi prea puţin cea de a doua categorie, dar pe care a trebuit să o explorez în detaliu pentru a putea înţelege de unde vine răutatea. Credeam cu ceva timp în urmă că dacă aflu sursa răului, voi găsi o modalitate de combatere a acesteia. Nu că m-aş fi imaginat vreodată un pui de arhanghel cu suliţa în mână în încercarea de a stârpi răul, dar ai ca primă reacţie când vezi că un individ poate înmagazina atâta răutate, să-nfigi adânc suliţa în pieptul lui. Dacă închid ochii pentru câteva secunde şi îmi imaginez că aş fi pus în faţa faptului împlinit, cu siguranţă aş avea un sentiment de mulţumire şi satisfacţia răpunerii răului. Numai că, dacă tinzi să devii bun, asta daca nu cumva eşti deja, conştiinţa îţi va trosni o palmă peste cap fix când vei ridica braţul să înfigi suliţa. Cum să faci asta? Cum să ucizi omul? Ar însemna să devii şi tu unul dintre cei răi prin felul în care alegi să combaţi răul. Dar cum, cum altfel? Şi e corect? Şi de ce eu? Şi dacă cel despre care ştiu că are acea răutate nu este decât un om sub presiunea propriilor neputinţe greşit înţelese? Sau dacă este doar un om slab în faţa sorţii, a cărui conştiinţă suprimată de necunoaştere l-a adus într-un stadiu primitiv, cum să mă năpustesc asupra pieptului său cu suliţa dreptăţii? Cine îmi dă în fond acest drept?

Cu fiecare zi, oamenii sunt tot mai greu încercaţi, o văd la tot pasul, le citesc disperarea în ochi, le văd reacţiile, le suport răbufnirile celor săraci cu duhul, şi le adulmec vicleşugul şi parşivenia celor cu un coeficient de inteligenţă peste medie. Ajungi să te obisnuiesti într-atât cu ei ca făcând parte din mediul tău relaţional, că tresari deschizand ochii mari când vezi unul care împraştie în jurul lui bunătate. Intr-un astfel de mediu al josniciei, al mârşăviei, lupta pentru supravieţuire este una acerbă, o luptă în care resentimentele şi mustrările de constiinţă sunt inexistente, instinctul primar fiind primordial. Odată ce ai pătruns în această lume, până şi sângele trebuie să îţi pulseze prin vene cu iz de moarte. Nu poţi deveni o cobră într-un cuib de şerpi dacă gustul sângelui tău este de iepure. Este mai mult decat un joc de rol în care trebuie să te identifici cu un personaj negativ, de preferinţă un alfa, pe care să îl scoti la lumină într-un final cu ajutorul unei amprente bine ascunsă în suflet, atunci când vei vrea să redevii tu, cel bun.
Abia dupa ce ai fost parte din acel mediu poţi trece la eradicarea lui metodic, pas cu pas. Procesul este unul anevoios, cere răbdare, meticulozitate, acurateţe şi măiestrie în cunoasterea psihicului uman, remodelarea fiecărui individ făcându-se cu sulita înţelepciunii.