Noul adăpost pentru câini de la Codlea, primul proiect european

12
2.557 vizualizari
views

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă privind proiectul care soluţionează problema câinilor comunitari, proiect demarat de către Asociaţia Muntean Cătălin în parteneriat cu Asociaţia Milioane de Prieteni, doamna Petra Zipp, preşedintele BMT (Bund gegen Missbrauch der Tiere)  a salutat iniţiativa de la Codlea,  arătând rolul şi importanţa implementării unui astfel de concept şi la poalele Măgurii.

Luna viitoare, Cătălin Muntean şi dr. Enache Dorin (director DSVSA Braşov) vor face o vizită în Germania pentru a vedea un adăpost realizat după sistemul german, însoţiti de doamna Petra Zipp. Adăpostul de la Codlea va fi primul din ţară de acest fel, urmând să fie dezvoltată o reţea de adăposturi pentru animale în toate oraşele.

Contactată telefonic, doamna Cristina Lapis care la acest moment se află în Franţa, a declarat că este încântată de faptul că partenerul Asociaţiei ,,Milioane de Prieteni” de la Codlea este reprezentat de către Cătălin Muntean şi este convinsă că lucrurile vor merge în direcţia pe care cele două asociaţii şi-au propus-o, şi anume, de a realiza un adevărat proiect european la Codlea.

Totodată, aceştia s-au arătat dezamăgiţi de faptul că un asemenea parteneriat menit să rezolve cu certitudine o problemă a comunităţii este folosit de către contracandidaţii omului de afaceri în scop electoral. În acest sens, doamna Lapis s-a disociat de acţiunile domnul Erwin Albu şi i-a transmis acestuia să nu se mai folosească de numele dânsei şi al asociaţiei pe care o reprezintă.

Adăpost pentru câini – Proiect european la Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

12 COMENTARII

  1. buna ziua
    vad ca se da numai din gura dar nu se face nimic sau cel putin pe campul alb, unde sunt vreo 8-14 caini, toti cei care vor sa scape de caini ii baga de mici in portbagaj si noaptea ii baga pe sub gunoaie pe aici.
    daca se face ceva cu acesti caini sa se faca odata ca sunt din ce in ce mai multi, sau autoritatile numai dau din gura.

    • Dana, tu astepti sa vina alti sa faca treaba? Din acest motiv nici nu merge nimica pentru ca fiecare asteapta sa vina alti sa faca. Noi trebuie sa ne facem treaba singuri nu sa asteptam pe altcineva.

    • Asta ar fi cel mai bine, e timpul sa mai moara si oameni din cauza cainilor, acestia au ucis deja milioane de caini nevinovati. Codlea a fost ani de zile loc de masacru al cainilor, loc de infometare de si jupuire a bietelor animale. Asta ar merita oamenii care le fac rau sau care nu suporta prezenta lor, ei nu sunt de vina ca au venit pe lume!!!
      Draga Dana, sper ca noapte sa-ti dea un om in cap, sa te batjocoreasca si sa te omoare, ca sa vezi de ce sunt oamenii in stare, nu cainii. Majoritatea se tem si de umbra lor.

  2. iaca ca suntem in 15 noiembrie si cu tot cu adăpostul ptr câini din orasul asta infect pe străzi tot sunt haitede câini … nu exista cartier sa nu fie cate o haită din Codlea-Nord pana in Colorom … la ce dreaq au făcut adăpostul ăla ???? ptr. Loredana : scuze dar sper să pățești tu ce i-ai dorit Danei.

      • Ai avut timp sa-i si numeri?…si vis-a-vis de comentariul „sa iesim la omorat catei”…asta nu e o solutie, si , daca nu poti face nimic sa-i ajuti mai bine lasa-i in pace…si eu circul printre ei…de ce cu mine nu au nimic?de ce nu ma maraie macar? oamenii au o problema, nu cainii. Un puiut l-am luat acasa, si e catelul meu de companie, si altor 4 le-am gasit stapan.Nu am suficient spatiu, ca as fi luat mai multi.Eu am vazut prin asta o solutie si cine e de acord cu mine ar putea incerca sa faca si ei acest lucru.Eu stau intr-o garsoniera, cu prietenul meu, cainele nostru si pisica noastra(si ea luata tot de pe strada).sper sa fie un exemplu ceea ce am facut eu pentru toti iubitorii de animale si sa il si urmeze.

        • Cand la tine in garsoniera o sa intre si un copil, o sa vorbesti altfel. Nu o sa mai aiba loc nici caine, nici pisica. Pana atunci, incearca sa te abtii de la comentarii, daca pe ale altora nu le intelegi… in special ironiile.

          • si eu am un catel in casa,dar sa stii ca atunci cand voi avea un copil,nu-mi voi da catelul afara din casa.Dar majoritatea romanilor asa gandesc,ca tine.De asta sunt caini pe strazi,din cauza oamenilor,cand se satura de ei ii arunca in strada.Ei nu sunt de vina ca sunt pe strazi.Daca nu ai nimic cu ei,nu stiu ce ar avea ei cu tine.Mai puneti-va si in locul lor.Adevarul este ca suntem O NATIE DE CRIMINALI !Pacat

          • Cei care nu au avut niciodata un catel,habar nu au ce este in sufletelul lui.El face parte din familia noastra,dar de unde sa stiti voi .Toti care nu iubiti animalele aveti gura mare,iar noi ceilalti trebuie sa fim muti in fata voastra.Nu mai faceti misto de cei care iubesc animalele,(asta e un lucru bun),nu ca voi…

Comments are closed.